David Popovici a obținut medalia de bronz în cursa de 100 de metri spate la Campionatele Europene de înot în bazin scurt de la Otopeni!
19:22 Timpul lui Popovici: 46:05! Maxime Grousset a luat aurul (45:46), iar Alessandro Miressi (45:51), care începuse excelent cursa, s-a ales cu argintul.
19:20 David Popovici a terminat pe 3!!! Bronz pentru David!!!! A doua medalie de bronz a României la European, după cea adusă de Andrei Ungur la 100 de metri spate!!! David era pe 7 înaintea ultimului bazin, dar a recuperat fantastic și a terminat cursa pe 3!
19:19 David Popovici înoată pe culoarul 7.
Sâmbătă, 20:15 Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber cu al 6-lea timp, după Maxime Grousset (45:63), Alessandro Miressi (45:76), Matthew Richards (46:23), Jacob Whittle (46:38) şi Nando Nemeth (46:42). Timpul lui Popovici: 46:48. Popovici a fost al doilea din seria lui, doar în spatele lui Matthew Richards, campionul de la 200 de metri liber.
Finala de la 100 de metri liber e duminică, de la 19:08, live pe playsport.ro.
„A fost un program foarte încărcat. Acum mi-am dat seama că nici nu am apucat să mă uit la a doua semifinală, dar m-am calificat automat, pentru că am ieşit al doilea din serie. Program foarte încărcat, greu, dar un antrenament foarte bun pentru concursurile ce o să vină şi cele foarte importante pentru mine.
Mă simt bine, mă simt decent. Nu cred că e bine să te simţi prea bine, că după ţi se poate întâmpla ceva rău. Mă simt binişor, decent. Asta e starea mea cea mai bună” (as.ro)
18:11 David Popovici termină pe locul 4 în prima de 200 de metri la Campionatele Europene. Timp mai bun decât în calificări, 1.41:52. David era primul după o lungime de bazin, dar a pierdut treptat din ritm și le-a permis adversarilor să-l întreacă.
Pe primul loc a fost britanicul Matt Richards, urmat de conaționalul său, James Guy, și de lituanianul Danas Rapsys.
17:50 David a intrat în finală cu cel mai bun timp din seria sa. A încheiat cursa în 1.42:04. Adversarii săi din finală sunt Matthew Richards, James Guy, Antonio Djakovic, Matteo Ciampi, Roman Fuchs, Nandor Nemeth şi Danas Rapsys.
Popovici va înota pe culoarul 4 și e marele favorit al întrecerii. Dacă va câștiga, David îi va aduce României prima medalie de aur de la Europenele care se desfășoară în aceste zile la Otopeni.