Sorana Cîrstea (40 WTA) a pierdut în turul trei de la Indian Well în fața numărului 7 WTA, Elina Svitolina. După o luptă epică, românca a pierdut cu scorul de 6-4, 4-6, 6-7 (3). La câteva ore după înfrângere, iubita lui Ion Ion Țiriac și-a adunat gândurile și le-a transmis susținătorilor săi un mesaj profund.
După ce mai multe sportive s-au retras de la Indian Wells din diferite motive, majoritatea medicale, Sorana Cîrstea a intrat pe tabloul principal. Astfel, cu toate că nu s-a așteptat, a jucat direct în turul doi. Jucătoarea de tenis din România a câștigat cu scorul de 6-2, 6-3 în fața japonezei Misaki Doi.
Din nefericire, iubita lui Ion Ion Țiriac nu a trecut și de turul trei. Elina Svitolina a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-4, 4-6, 6-7 (3), meciul fiind poate cel mai intens din turul trei. Partida a fost descrisă de WTA ca fiind una „epică”. La câteva ore de la înfrângere, tenismena din Târgoviște și-a adunat gândurile și le-a transmis fanilor un mesaj.
Tenisul poate fi brutal uneori. O înfrângere dură doare precum puține alte lucruri, dar viața merge înainte. Când te trezești a doua zi, durerea nu mai este, iar visurile revin”, a scris Sorana Cîrstea pe Instagram.
Campioana României, deținătoare a două trofee de Grand Slam, a intrat direct în turul doi la Indian Wells. A trecut cu ceva emoții de Marta Kostyuk, scor 7-6 (2), 6-1. Din păcate, Simona Halep (17 WTA) s-a oprit în turul trei, după confruntarea cu Aliaksandra Sasnovich (100 WTA).
A fost dezastru pentru Simona Halep în cel de-al doilea meci al său în competiția din California. Ea a făcut 16 greșeli doar în primul set și a pierdut întreg meciul în 100 de minute. S-a observat jocul slab de picioare, ținând cont că în trecut acest aspect era o calitate pentru campioana României. Evident, accidentarea la picior își spune cuvântul.
Cu toate că a ieșit prematur din competiție, prima de după despărțirea de fostul său antrenor Darren Cahill, Simona Halep a reușit să bifeze două meciuri pe hard după accidentarea care a ținut-o multă vreme departe de competiții. Mai mult, are pregătit un cec în valoare de 51,895 de dolari.
Simona Halep urmează să-și încheie sezonul din acest an cu două turnee desfășurate la Moscova și Cluj-Napoca. În România, Simo s-ar putea confrunta cu Emma Răducanu, câștigătoarea US Open 2021. Cea din urmă a fost învinsă în turul 2 de la Indian Wells tot de „coșmarul” Simonei Halep, Aliaksandra Sasnovich.