Poate Dinamo supraviețui cu APCH acționar majoritar? Răspunsul președintelui DDB + Replica lui Șerdean: „Suntem sănătoși la cap?” EXCLUSIV VIDEO

Robert Zanfir 15.10.2022, 07:39
Poate Dinamo supraviețui cu APCH acționar majoritar? Răspunsul președintelui DDB + Replica lui Șerdean: „Suntem sănătoși la cap?” EXCLUSIV VIDEO

Eduard Galan a reacționat pentru prima dată după ce planul de reorganizare a lui Dinamo a fost aprobat. Președintele DDB anunță că numărul membrilor cu drept de vot a crescut, iar siguranța financiară a clubului nu este pusă în pericol. Răspunsul lui Dorin Șerdean nu s-a lăsat așteptat și a venit la Playsport Live.

Vestea cea mare a venit pentru fanii lui Dinamo. Adunarea Generală a Creditorilor la SC Dinamo 1948 SA a aprobat planul de reorganizare modificat. Dacă acesta va trece și de Tribunalul București, pe data de 24 octombrie, suporterii vor deveni acționari majoritari. În aceste condiții, cei mai mulți dintre fani se întreabă dacă programul DDB va putea susține financiar clubul.

Eduard Galan anunță creșterea numărului de membri cu drept de vot ai DDB

Președintele DDB a vorbit la Playsport Live despre noua situație în care se găsește Dinamo. Ar putea fi un nou început, iar suporterii și-au manifestat deja optimismul. Eduard Galan anunță că deja numărul de membri cu drept de vot a crescut cu aproape 1000.

„Am primit cu foarte mare încredere. Le mulțumesc celor care au votat azi pentru un viitor mai luminos al lui Dinamo. Vreau să le mulțumesc pentru că într-adevăr cred că acest proiect poate merge mai departe.

O să apară oricum datele, în doua zile vor fi publice. Important este că creditorii bugetari au votat in proportie covarsitoare pentru plan, asta înseamnă că planul le-a dat încredere. PCH a votat, da!

Da, mă aștept la contestații. Aș dori să subliniez este că un plan de reorganizare al unei societati in insolventa se referă în primul rând la creditori și nu la acționari. Daca actionarii sunt si creditori, e alta discutie. Iar justiția se face în faza de tribunal, nu…”,a spus Eduard Galan la Playsport Live.

Ce așteaptă președintele DDB de la data de 24 octombrie

„Mă aștept că proiectul să meargă înainte și cei care își doresc binele clubului să meargă mai departe cu noi. Chiar dacă acționarii consideră într-un fel că sunt nedreptățiți, pot venit oricând cu sume proporționale, astfel încât să fie repuși în drepturi.

Pot să vă spun că noi suntem deschiși la absolut orice partener care ar putea veni alaturi de noi. Credem în suporterii noștri, ei au ținut Dinamo în viață. Dar în același timp știu că și noi, împreună, putem găsi parteneriate puternice, ca să putem duce clubul mai departe”

Poate programul DDB susține Dinamo?

„Cred că da (dacă APCH poate ține Dinamo în viață prin DDB – n.r.) Pot să vă spun că sunt emise 16.500 si ceva de carduri, dintre care membri cu drept de vot sunt cred că 5.400. Au crescut de la 4.480, cât au fost. Lucrăm la platforma online, încă nu e, dar va fi.

Am simțit o creștere a entuziasmului. Este o speranță. Dar sperăm ca împreună toti cei care suntem suporteri dinamovisti să reușim să scoatem clubul și să îl ducem acolo unde îi e locul. Noi nu avem interese personale, toți care suntem în PCH – DDB suntem voluntari.

Eu cred că toți cei care au declarat până acum că sunt dinamoviști de mici vor ajuta clubul să ajungă acolo unde trebuie. Dacă vrem să ducem clubul acolo unde îi este locul, trebuie să lucăm la un proiect care este viabil”

Despre schimbarea statutului, astfel ca membrii DDB să devină membri în APCH

„Este în lucru, conform programului meu electoral. Membrii DDB vor deveni membri cu drept de vot, asa cum de fapt si sunt. Vorbim de un ONG aici, care a compus din membri.

Este în plan, avem niște termene stabilite, atât cu statutul și modificarea lui, includerea și adeziunile, cu platforma cu tot. Sunt acolo termenele, cred că o să ne ținem de ele. Cel mai importante erau urmatoarele teremene:

1. Modificarea statutului, plus comisia de cenzori, plus organigrama intre 2 și 4 luni
2. Platforma noasgtra puncta la punct in maxim 8 luni
3. Restul, in urmatorul an.

Îmi pare rău că domnul Badea a ieșit din programul DDB. Orice membru DDB care părăsește Dinamo îmi lasă un gol în suflet. Eu aș dori să vorbesc cu fiecare membru în parte care părăsește programul să îl întreb cu ce îl putem ajuta, astfel încât să revină în program. Se formează echipa de comunicare”, a spus Eduard Galan la Playsport Live.

Replica lui Dorin Șerdean: Suntem sănătoși la cap?

Dorin Șerdean spune că fanii nu vor putea asigura 10 milioane de euro. Actualul acționar principal a anunțat la Playsport Live că are de mult timp un investitor gata să finanțeze Dinamo.

„Eu am fost dat afară din 21 ianuarie 2020. Că dacă eram în situația de a fi președinte ar fi trebuit să semnez eu contractele alea de împrumut, dar nu le-am semnat niciodată. Ar fi trebuit să semnez eu toate alea și să ajung să cer cum au cerut ei, de au cerut insolvență. Pentru că insolvență a fost cerută de PCH. Și, atunci, ar fi trebuit să semnez eu. Nu aș fi semnat așa ceva și nu am fi ajuns în insolvență.

E adevărat că nu era ușor, că trebuia să rezolvăm problema pe care am avut-o din cauza lui Cortacero și cam atât. Bun, o rezolvam, se putea face asta, dar nu în felul în care vii cu forță, dai afară, permiți ăluia să intre, ăluia să nu intre, cum vrei tu, discreționar, iei decizii, încarci clubul, aduci 50 și nu știu câți jucători, schimbi antrenorii, ne jucăm de-a pus antrenorii. Despre asta e vorba, e un dezastru tot”.

Șerdean, de acord cu Ivanov

Antoni Ivanov a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate Playsport, că retrogradarea lui Dinamo a fost dorită de conducere. Dorin Șerdean îi dă dreptate fostului jucător al „haitei”.

„Așa cum v-am spus, din 21 aprilie Mureșan nu a fost la serviciu și administratorul judiciar nu a informat acționarii sau să convoace AGA, să ne spună, domnule, trebuie găsită o persoană care să administreze societatea.

Conducerea asta despre care se vorbește trebuia să ne anunțe, să luăm o decizie managerială, în comun și de acord cu toții, nu decizii unilaterale, arbitrare și așa mai departe. Despre asta e vorba. Și atunci la cine s-a referit Ivanov?! Știe și el bine!”, a mai spus Șerdean la Playsport Live.

(Dacă APCH va avea puterea să țină clubul? – n.r.) De unde să scoată… în plan este trecută cifra de 51 de milioane de lei. Aia înseamnă peste 10 milioane de euro! Nu știu, suntem sănătoși la cap? Știm să calculăm? De unde? Păi, dacă nu ai făcut în trei ani de zile…

Acum faci zece milioane așa… pocnim din degete? Problemele rămân, nu e o rezolvare ce se propune. Trebuia să se facă la fel anul trecut și eram în aceeași situație și nu mai pierdeam un an și nu eram în liga a doua.

De unde să aducă acum PCH… sunt datorii care rămân… 2 milioane și ceva. Bun, dar mai ai bugetul pentru campionatul acesta, mai ai încă 7,8 luni de zile. Puneți în medie 200 de mii lei, deci ar trebui să aducă vreo 4 milioane în total. Vreo 2,5 cu 1,7 sau 1,8. Vreo doua milioane, da? Patru milioane în total! Soluția este să se schimbe intermediarii și comisionarii tranzacției”, a încheiat acționarul majoritar al lui Dinamo.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622