FC Botoșani, era, până acum două etape, o ”victimă sigură” în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Moldovenii erau ultimii în prima ligă, fără victorie, până la penultima etapă din anul trecut.
În ultimul meci, fotbaliștii pregătiți atunci de Andrei Patache câștigau meciul cu Oțelul și dădeau semne de viață. Pregătirea de iarnă a fost făcută de Bogdan Andone, noul antrenor al echipei, care a făcut transferuri importante. În primul meci din 2024, au câștigat disputa cu CFR Cluj.
Valeriu Iftime spune că nu are niciun alt plan decât salvarea echipei de la retrogradare, neștiind ce se va întâmpla cu echipa lui din sezonul următor, indiferent de deznodământ.
Acesta spune că vrea să salveze echipa din respect față de oamenii fin Botoșani deoarece aceștia iubesc fotbalul, chiar dacă la stadion vin puțini.
Simte lipsa unei galerii pe stadion și crede că orașul său are nevoie de un stadion nou, deoarece actualul e vechi, ironic spunând că a fost construit pe vremea lui Burebista.
„Planul este salvarea de la retrogradare, nu am alt plan și nici nu vreau să mă gândesc. Nu ar fi o realizare, dar e o chestie de respect față de oraș. Lumea iubește fotbalul, am văzut o stare de emulație, bucurie, oamenii vor fotbal, chiar dacă la stadion vin 1500-2000 de oameni.
Nu suntem ca la Arad, anul trecut, la baraj, stadionul era plin. La noi lumea are un plictis moldovenesc. Trebuie o atmosferă de grup, de oraș, asta se formează în timp. Totuși, în peste 10 ani de Liga 1, nu s-a legat o galerie. E problema mea, dar nici orașul nu vibrează.
Un stadion nou ar face o altă stare. Dar eu ce pot să fac? Orice deplasare înseamnă 1000 de kilometri, bani de la Consiliul Local și Județean 0. Nu e un peisaj care să îți dea speranță. Avem un stadion istoric, de pe vremea lui Burebista. Viitorul are multe elemente care trebuie să se pună cap la cap ca să funcționeze”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru playsport.ro.