Plecare importantă de la FC Botoșani. Golgheterul echipei și-a anunțat depărțirea de club.
FC Botoșani trece printr-o perioadă grea, din punct de vedere al rezultatelor. În primele cinci etape din Superliga, formația moldavă a înregistrat două egaluri și trei înfrângeri, astfel că ocupă ultimul loc din campionat, cu două puncte obținute.
Mihai Roman II și-a reziliat contractul cu FC Botoșani, deși a evoluat în toate cele cinci etape din acest sezon, marcând un gol. Fotbalistul, în vârstă de 31 de ani, susține că nu mai era compatibil cu formația moldavă.
„Simt că am nevoie de o schimbare și că nu mai sunt compatibil cu clubul. A fost dorința mea exclusivă. Sunt golgheterul all time în Liga 1 al lui FC Botoșani, în doar 2 ani și jumătate”, a declarat Mihai Roman II, pentru GSP.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Mihai Roman este cotat la 450.000 de euro.
Valeriu Iftime a decis să renunțe la antrenorul Marius Croitoru, după parcursul dezastruos al Botoșaniului din debutul acestui sezon, și l-a numit „principal” pe Andrei Patache, cel mai vechi jucător din lotul echipei.
„Știam când l-am pus că nu are licență, dar nu mi-am imaginat că vânătoarea împotriva antrenorilor fără licență va fi atât de mare. Practic, lui Croitoru dacă îi închizi gura și îl pui să stea nemișcat pe bancă, îi anulezi toate calitățile ca antrenor.
Mi-am luat la revedere de la el și am luat decizia să-l pun antrenor pe Andrei Patache pentru meciul ăsta cu Oțelul.
Nu vreau să mă grăbesc să pun antrenor. O să încep să analizez, am CV-uri peste CV-uri primite. Dar, până atunci, în această după-amiază mă duc eu la antrenament, ca să le prezint jucătorilor exact cum stau lucrurile”, a spus Valeriu Iftime, zilele trecute, pentru GSP.