Pleacă și Delia de la Antena 1? Ce o face pe vedeta de la iUmor să se gândească la despărțirea de trust

03 12. 2023, 14:18

Delia Matache, fosta iubită a selecționerului Edi Iordănescu, nu ar mai vrea să facă parte din echipa iUmor. Fanii emisiunii au fost luați prin surprindere, mai ales că actorul care ridicase în audiențe show-ul difuzat de Antena 1 a părăsit și el echipa.

Pleacă și Delia Matache de la Antena 1?

Delia Matache și-a pus pe jar fanii, după ce în presa a apărut informația potrivit căreia cunoscuta artistă nu ar mai vrea să facă mulți purici la iUmor. Se vehiculează că solista care s-a iubit în trecut cu actualul selecționer al echipei naționale de fotbal a României vrea să părăsească echipa iUmor din cauza plecării lui Mihai Bendeac.

Faptul că actorul de comedie i-a lăsat baltă pe cei de la Antena 1 a dus la o uşoară scădere a numărului audienţelor, iar acest lucru nu îi convine deloc artistei, pentru că este vorba de imaginea ei.

Nu doar Bendeac a părăsit trustul Intact. Andreea Berecleanu, Dan Negru, chef Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea i-au lăsat și ei baltă pe cei de la Antena 1.

Ce condiție a pus Delia pentru a rămâne la iUmor

Surse din anturajul cântăreței Delia Matache susțin că fosta iubită a selecționerului Edi Iordănescu va apărea în continuare la iUmor, chiar dacă artista are unele nemulțumiri.

Delia va continua și-n acest sezon. Chiar dacă a avut anumite nemulțumiri, ea nu avea cum să plece. Are contract pentru încă două sezoane. A avut însă, la rându-i, anumite pretenții, dar nicidecum de natură financiară.

Delia a solicitat ca în emisiune să nu mai fie acceptate roast-uri cu aluzie sexuală la adresa ei și nici anumite înjurături, altfel, poate pleca din emisiune, de la iUmor. Producătorul a ținut cont de această doleanță. În cazul în care totuși vor mai apărea astfel de episoade, artistei i s-a permis ca-n acel moment să iasă pur și simplu din sală.”, a mărturisit un apropiat al celebrei cântărețe, potrivit cancan.ro.