În vara lui 2018, un puști de 16 ani dădea lovitura și era recrutat de Juventus de la Regal București, într-o tranzacție intermediată de agentul Florin Manea. Suma de transfer: 260.000 de euro. În numai trei sezoane, băiatul cu frizură de samurai a ars extraordinar etapele, a avansat pe repede înainte de la trupa U17 până în prima formație a torinezilor, gustând deja din savoarea Serie A și a Ligii Campionilor.
Între timp, Radu Drăgușin, 19 ani, a obținut un contract extins cu Juve până în 2025, a împărțit vestiarul cu Cristiano, Bonucci și Chiellini, iar sezonul actual i-a adus un intermezzo la Sampdoria, unde se călește pentru revenirea în trupa torineză. Poftiți la o călătorie inedită alături de cel mai promițător jucător român, ajuns încă de la vârsta majoratului acolo unde, dintre ”tricolori”, doar Mutu a mai avut acces: în inima celui mai galonat club din Italia!
– Aș începe, de fapt, cu sfârșitul lui 2020, care a coincis cu debutul la prima echipă a lui Juventus. E un moment pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că de acolo a pornit această călătorie a mea prin fotbalul mare. De atunci am început să fiu folosit mai des, să înțeleg cum stau lucrurile și cum trebuie să te comporți într-un vestiar sau la antrenamente împreună cu mari campioni. Per total, aș trece într-o notă pozitivă acest 2021. Vreau însă să mă dezvolt mai departe, să progresez în fiecare zi.
– Ideea e că, odată ce ai înțeles unde te afli și din ce grup faci parte, trebuie să te menții la nivelul respectiv. Dacă aluneci și nu păstrezi ștacheta sus, te autoelimini. Nu-ți zice nimeni să te dai la o parte.
– N-aș putea face o comparație, pentru că n-am jucat niciodată în România la o echipă de seniori. Dar, din câte am văzut și am mai discutat cu colegii de la națională, primul lucru în plus pe care ți-l oferă fotbalul extern la nivel de top e responsabilitatea și presiunea. Sunt două chestiuni pe care trebuie să le gestionezi cu mare atenție. Sigur, poți greși, dar e obligatoriu să te remediezi imediat și să mergi pe drumul corect.
– În Italia faci parte dintr-un mediu care-ți crează condițiile și-ți pune la dispoziție toate facilitățile pentru a te dezvolta la cel mai înalt nivel. Condiția fizică se numără printre priorități. Acolo am început să fac exerciții folosind propria-mi greutate, să iau proteine, suplimente. Să respect un meniu stabilit de un nutriționist. Sunt detalii care fac diferența.
– Dacă nu-ți place, înseamnă că ai greșit sportul. Poate la juniori nu se simte, dar când urci la seniori ești dat foarte ușor într-o parte dacă nu ești pregătit fizic.
– Nu chiar șapte, poate vreo cinci! Dar am pus într-adevăr multă masă musculară. M-am dezvoltat într-un mod foarte bun pentru fotbalul extern.
– Sunt calități pe care ți le dă mama natură. E vorba despre faptul că am obținut cele mai bune rezultate din tot lotul la un test de viteză pe 40 de metri. Fiind cel mai mic din grup, colegii m-au și luat un pic la mișto, dar în sensul pozitiv, evident. Apoi, într-adevăr, în timp ce mă aflam la sala de forță cu echipa, mi-a spus că l-a sunat președintele lui Sporting Lisabona și s-a interesat de mine, știind că eram într-un moment în care trebuia să decidem dacă voi continua sau nu la Juve. I-am spus atunci că rămâne de văzut, nu știam încă ce va urma.
– A fost un coleg pe care toată lumea îl respecta. Nu se uita niciodată de sus la noi. Puteai să-l abordezi cu orice întrebare, nu trebuia să-l aștepți să-și termine el tabieturile. Nu era deloc un tip de neatins.
– La Sampdoria, avem antrenament de obicei dimineață, la 10:15 sunt prezent în baza de pregătire. Mă trezesc pe la ora 09:00, merg la baie, iau un mic dejun conform planului alimentar. O omletă cu șuncă, o felie de cașcaval light, un lapte de migdale sau de soia. Urmează apoi partea frumoasă a zilei: pregătirea. În funcție de situație, fac înainte un tratament dacă acuz vreo durere, un masaj. Lucrez și la sală pentru partea posterioară, în special însă atunci când distanța între meciuri e de o săptămână. Nu prea e timp de așa ceva când ai partide din trei în trei zile.
– Revin acasă, mă schimb și foarte rar mă odihnesc, pentru că altfel nu mai dorm seara cum trebuie. Dar organizez un program recreativ. Uneori n-am chef să ies nicăieri și prefer să mă relaxez acasă cu iubita, eventual la un film. Mergem la câte o cină la restaurant, petrec timp cu familia dacă sunt în vizită părinții sau sora.
– O ador. Mâncam și în țară paste și pizza, dar în Italia descoperi adevărata savoare, rețete noi, gusturi autentice.
– Da. Paste, piept de pui, lucruri simple care-mi fac plăcere și se regăsesc obligatoriu în meniul personalizat.
– De la Chiellini și Bonucci ai de învățat o viață întreagă. Fotbalistic și uman. Dar dacă aș alege un sfat, ar fi acela să rămân cu picioarele pe pământ. Ceva de genul: ”E OK, ești cu noi în vestiar, dar mai e mult până să-ți pierzi capul”.
– Da. Nu o spun cu tentă diplomatică, dar chiar mă consider un băiat modest, nu-mi place să fiu extravagant. Iar asta se datorează și echipei mele, adică familiei, care m-a tras mereu de mânecă atunci când poate riscam să greșesc. Sunt momente în care nici nu-ți dai seama de un pericol, nu realizezi situația, așa că e bine să ai lângă tine pe cineva de încredere care, la nevoie, să-ți semnaleze că nu e OK un lucru.
– Un Audi SQ5. Un model normal. Nu e momentul să mă gândesc la o mașină ieșită din comun.
– Sportul e în ADN-ul familiei noastre. Văzându-i pe părinții mei în timp, am putut să înțeleg mai ușor că sportul te ajută fizic, mental, psihologic. Te poți deconecta de la orice alte probleme pentru a te concentra la antrenamente, la meciuri. Mi-aduc aminte cum colindam sălile cu mama sau cu tata, iar la un turneu la Sighet, văzându-mă bine făcut, niște antrenori mă tot întrebau la ce echipă joc baschet. Eu am ales însă fotbalul, unde am ajuns grație vărului meu, Vlad Bărbulescu, la Sportul Studențesc. Am avut parte acolo și de un antrenor admirabil, Iulian Stavrică, de la care am deprins ABC-ul jocului. M-a făcut să-mi placă acest sport și să realizez repede că asta e ceea ce vreau să fac în viață. A fost scânteia către performanță.
– A fost foarte ușor, pentru că e similară românei. M-am dus la școală imediat după ce m-am mutat la Torino, am avut profesori de engleză și de italiană, am fost repartizat la un moment dat într-o clasă cu predare exclusiv în italiană. Am urmat acolo clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a.
– Pentru mine, școala a fost pe primul loc. Din acest motiv, după transferul la Juventus, m-am înscris la cursuri în Italia încă în primele două săptămâni de la instalare. Am ținut mult să termin cu brio primele 12 clase, pentru că e păcat să tragi de tine atâția ani, să înveți, să muncești, să acumulezi, iar apoi să nu finalizezi un întreg ciclu pe care-l lași în spate. Dar, odată luat Bac-ul, mintea mea se mută prioritar spre fotbal.
– Ba da. M-am înscris la Sport, la fără frecvență și am opțiune de cursuri online.
– Uite că aud prima dată de treaba asta! Eu mă gândesc însă la licitații în care un tricou al meu să ajute într-o cauză nobilă, banii rezultați să fie de folos unei familii cu nevoi, unui copil. Încă nu m-am implicat în zona aceasta a acțiunilor caritabile, dar vreau să devin activ. E însă la mijloc o discuție mai amplă, prefer să vorbesc pe niște proiecte clare cu o echipă de profesioniști.
– Am legat o prietenie frumoasă cu Tavi. Suntem în continuare în relații amicale. Am mare încredere că va reuși să se impună, să progreseze și să urce la o echipă puternică din Occident.
– Trebuie să fii receptiv de la început. Încă de când jucam la lotul U17 al lui Juventus am înțeles ce înseamnă tactica, organizarea, disciplina. Cum se mișcă liniile, cum trebuie să te poziționezi față de coleg, cum să dublezi, cum să formezi triunghiuri. Dacă faci lucrurile astea bine de pe la 17-18 ani, îți rămân în cap și e mai simplu să te adaptezi la nivelul Serie A. Odată prinse secretele tacticii în Italia, poți evolua liniștit oriunde în lume ca fundaș central.
– Dirijorul din apărare. Un play-maker, de la el pleacă multe baloane. Are o viziune a jocului incredibilă.
– Un războinic, deși nu pare! Urmăriți-l atent în timpul meciurilor și veți descoperi foamea cu care se apără și ”răutatea” din defensivă! După meciuri devine însă cea mai caldă persoană posibilă. E căpitanul lui Juve, omul care-i strânge pe toți în jurul lui. Aș vrea să devin în timp jumătate Bonucci-jumătate Chiellini!
– O fiară! Chiar dacă e foarte bine dezvoltat fizic, are o viteză incredibilă. Un atlet desăvârșit!
– O ”motoretă”! Foarte rapid, cu o frecvență neverosimilă a pașilor. Foarte greu să te aperi în fața lui!
– Ce poți să spui? GOAT! Greatest of all time! Fantastic!
– Dacă-l ai în echipă la antrenamente, ai câștigat! Un play-maker pur. Când are mingea la picior, face ce vrea cu ea. Poate să trimită cea mai bună centrare, un assist de manual, o pasă pe ”nevăzute”, se uită la tine și expediază balonul în partea opusă, perfect.
– Vârf pur-sânge! E dificil de marcat pentru că e foarte mobil. Acum e aici, peste o fracțiune de secundă și-a schimbat poziția. Știe când și unde să atace. Un ”vulpoi”!
– Îi voi fi mereu recunoscător pentru că a avut atâta încredere în mine. Mi-a dat ocazia să simt lumea fotbalului adevărat. E o persoană incredibilă, un fost fotbalist de nota 20. Știm ce înseamnă Pirlo pentru Italia, pentru întreaga planetă. Un domn, un caracter foarte elegant. Nu l-am văzut niciodată nervos, să țipe cum fac alți tehnicieni. Felul lui calm de a vorbi era cel care te încărca pozitiv. Și ce interesant că mi-a oferit debutul la Juve exact împotriva lui Dinamo Kiev, echipa antrenată de Lucescu, maestrul său din tinerețe! O coincidență fericită!
– Nu e cazul. Faptul că nu mă uit la cineva anume sau nu-mi propun să-l copiez pe X, nu înseamnă că sunt arogant sau că mă plasez mai presus decât oricine. E mesajul că privesc doar la mine. Nu-i judec pe alții, mă interesează persoana mea și-atât.
– În regulă!
– Pe partea defensivă stau destul de bine. Mă descurc. Sunt înalt, am detentă, știu cum să mă poziționez, pentru că jocul de cap înseamnă de multe ori plasament. Sigur mai am de adăugat, mai ales dacă luăm în calcul că jocul de cap îl judeci inclusiv prin prisma unui corner la poarta adversă. Încă nu am simțul golului la fazele fixe, îmi lipsește intuiția, dar astea se mai și învață. Nota 8.
– Poate cel mai slab punct. Am încercat să-l dezvolt în ultima vreme. Nota 5.
– Cel cu care fac majoritatea lucrurilor. Dar mai am mult de exersat! Nota 8.
– Poate fanii din România consideră că am un fizic impresionant, dar e nivelul pe care-l regăsiți peste tot în Italia. Nota 8,5.
– Sar destul de bine, iar asta se datorează numai și numai părinților, care au făcut sporturi care necesită salturi, baschet și volei. Nota 8.
– Rolul meu nu e să marchez, ci să nu primim gol. Dar dacă mă trezesc la finalizare, găsesc metode să înscriu. Nota 6,5.
– Stau bine. Alerg repede. Mă ajută foarte mult, pentru că reușesc astfel să mai compensez din lipsa de experiență, care mă face uneori să nu mă plasez unde ar trebui. Chiellini, de exemplu, e mai lent, dar anticipează formidabil jocul, o calitate care vine odată cu trecerea anilor. Nota 9.
– Dacă voi zice că sunt un tip inteligent, va spune lumea că mă laud. Dar îmi place să cred că sunt un băiat isteț, atent la detalii. Nota 11! Glumesc!
– Aici sunt două categorii: cât de duc picioarele și plămânii și câtă foame și dorință de rezultate ai în ADN. Dacă le combini, duci mult și bine. Chiar dacă simți la un moment dat că nu mai poți, nu ai cum să te oprești și să cazi. Te iau ceilalți la ochi și nu vrei să se întâmple asta. Așa că strângi din dinți și mergi până la capăt. Nota 8,5.
– Un punct la care mai am serios de învățat. Acumularea vine prin exerciții, prin capacitatea de a citi anumite acțiuni, prin felul în care faci o preluare. Nota 7,5.
– Cred că înțeleg jocul destul de bine. Trebuie să fii atent, să ”citești” totul din mers, pentru că nimeni nu stă după tine. Nu te așteaptă. Dar în Italia ai mereu câte ceva de învățat când discuți despre tactică. Nota 7.
– Încerc acum o poziție nouă la Sampdoria, cea de fundaș dreapta. Asta poate să mă ajute în viitor, fiindcă e bine să stăpânești cât mai multe posturi. Nota 7,5.
– Doar ce mai citesc o știre sau mai văd câte un rezumat, dar foarte rar, așa că nu pot emite o părere corectă despre campionatul intern din țară.
– Nu. La început, colegii și tot staff-ul m-au primit cu deschidere, mi-au făcut o inițiere plăcută în ceea ce înseamnă Juventus. Dar cred că m-am și impus, am făcut față la nivelul așteptat, așa că nu existau motive care să ridice probleme legate de proveniență. Dacă ești bun, poți să fii din orice țară, lumea te recunoaște și te respectă.
– Fiecare are ambiții, așteptări. Când ești într-un mediu în care cei de lângă tine îți spun “nu mă așteptam să nu joci la U21”, apar firești sentimente de frustrare. Vrei să demonstrezi din ce aluat ești făcut, ce poți realiza pe teren pentru echipă, dar nu ți se oferă șansa asta. Ulterior, am purtat o discuție cu selecționerul și am înțeles ce a dorit să spună. Iar peste acea convocare am sărit pentru că de-abia sosisem la Sampdoria, mister D’Aversa începuse să mă cunoască, să aibă tot mai multă încredere în mine. Am considerat că, în acel moment, era mai important să rămân la club, să mă pregătesc pentru a intra cât mai repede în cărțile echipei. A trebuit să pun în balanță cantonamentul de la U21 cu opțiunea continuității la Genova și cred că am ales corect atâta vreme cât, după aceea, am jucat în toate meciurile Sampdoriei.
– Aș fi fost mai fericit dacă am fi câștigat acele meciuri. Dar e important când lumea te apreciază, fanii remarcă faptul că ai jucat bine și apar astfel de satisfacții personale.
– Niciodată! Disută, despre un episod consumat, pe care l-am lăsat în spate. Am întors foaia și nu mai contează.
– Asta nu e o opțiune pentru mine. M-am născut în România, vreau să am ocazia să joc pentru naționala țării mele, să vadă lumea că mă ridic la nivelul reprezentativei U21 și sper să avansez cât de curând și la naționala mare. Momentul îl va decide însă selecționerul.
– Nu cred că e vina lor. Parma e într-adevăr în dificultate, dar sunt convins că echipa își va reveni. Poziția lor și randamentul vor crește.
– Eu sper că da. România a avut dintotdeauna talente, juniori foarte buni, care poate nu sunt însă șlefuiți. Avem nevoie de timp ca să ne dezvoltăm pe un proiect comun, de sus până jos, pentru că n-avem cum atinge țeluri înalte dacă fiecare merge în sensuri diferite.
– Italia! O țară minunată!
– Michael Jordan. Nu-l cunoșteam foarte bine până să văd pe Netflix serialul despre cariera lui. Am înțeles însă ce impact uriaș a avut asupra lumii, era o figură de anvergură inclusiv în China sau India într-o vreme în care nu exista Internet. Îmi închipui ce ar fi însemnat azi un Jordan în plină glorie.
– L-aș întreba dacă vorbește engleza și aș încerca să discut cu el, dacă n-ar dori să-mi facă rău.
– Înainte de meci îmi pun întâi șoseta dreaptă. Nu-mi iau niciodată o sticlă cu apă plină, iau o gură și o arunc. Intru cu dreptul pe gazon.
– Pastele carbonara.
– Pian. Mi se pare foarte dificil, dar și frumos.
– N-am mai avut o vacanță adevărată de foarte mult timp. Vacanța înseamnă să vin acasă, să stau cu familia.
– Prefer să-i cheltuiesc pe amintiri. Să mă duc într-un parc de distracții, să petrec timp alături de ai mei. E mai important decât să-mi iau haine sau mașini pentru că, odată cumpărat, un lucru nu-ți mai oferă aceeași fericire.
– Dragon! De altfel, oamenii îmi spun Drago în Italia, de la Drăgușin, de la dragon.
– Baschetul înaintea voleiului, adică sporturile care au fost în concurență în familie.
– Actoria. Mulți îmi spun că am alură de actor.
– Mi-aș cumpăra o insulă și un avion privat.
– Lamborghini. Ferrari mi se pare pentru oamenii mai maturi, trecuți de prima tinerețe.
– Comedie, dar filmul preferat e un SF: Interstelar.
– Las Vegas. Aș vrea să văd America.
– Șah. Mai joc cu colegii când am ocazia. Augello m-a bătut, dar cu ceilalți, între care Torregrossa și Depaoli, am învins.
– Fotbalistul care spune că nu-i plac manelele e un mare mincinos.
– Înainte îmi plăcea mai mult la munte, la zăpadă, dar acum, după ce m-am transferat la Genova, sunt mai încântat de mare.
– O adevărată poveste. Țin minte cum bătea Moșul la ușă și ne lăsa sacul cu jucării, cum îi scriam scrisori. Acum încercăm să-l aducem pentru cei mici din familie. Anul trecut, soțul Teodorei, sora mea, a jucat rolul Moșului pentru un fin, au vorbit la telefon. Sunt amintiri de care se vor bucura mereu.