Plătește Dică cu funcția, dacă FCSB ratează calificarea în grupe? ”Ăsta e Dumnezeu”, spune Becali!

22 08. 2022, 14:58
Nicolae Dica in meciul amical de fotbal dintre FCSB si CS Cornu, desfasurat pe Stadionul Forex din Brasov, joi 21 iunie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gigi Becali susține că nu îl va învinui pe Nicolae Dică în cazul în care FCSB va rata calificarea în grupele Conference League. Patronul echipei roș-albastre susține că doar ghinionul a făcut ca aceasta să piardă manșa tur cu Viking din play-off.

Gigi Becali consideră Dică nu are nicio vină pentru înfrângerea din turul cu Viking

Mai mult, Becali s-a arătat foarte mulțumit de munca depusă de Dică de când a preluat echipa de la Toni Petrea. În plus, a dezvăluit că până și foști membri ai staff-ului tehnic de la FCSB sunt plăcut surprinși de modul în care actualul antrenor a schimbat fața echipei.

Păi, el ce vină are dacă nu se califică echipa? El când a luat-o, a luat-o aproape necalificată. Ce vină are el, că dacă o luăm după joc, el a calificat echipa. Când iei două goluri la întâmplare, ăsta e Dumnezeu, nu e vina lui Dică. A noastră funcționează, normal, cum să fie Dică? Și din staff-ul vechi sunt uimiți de cum s-a schimbat Dică”, a spus Gigi Becali potrivit sport.ro.

Noi detalii despre campania de transferuri din această vară

De asemenea, Gigi Becali a anunțat că va mai încerca să facă alte două transferuri până la finalul perioadei de achiziții din această vară. El a dezvăluit că își mai dorește un atacant și un fundaș central.

„Atacant trebuie să luăm și pentru campionat. Trebuie să-l luăm. Chiar un fundaș central ne trebuie. Nu poți să stai în doi fundași centrali. Avem doi fundași și mai e Haruț rezervă”, a mai spus patronul FCSB-ului la Pro Arena.

După ce inițial a anunțat că nu va face multe achiziții în această vară, Gigi Becali a revenit ulterior asupra deciziei și a pus în scenă chiar una dintre cele mai agitate campanii de transferuri din ultimii ani. FCSB a adus până în prezent nu mai puțin de 9 jucători. De asemenea, au revenit la echipa roș-albastră și destul de mulți jucători împrumutați anterior la alte echipe. Nu în ultimul rând, și la capitolul plecări a punctat destul de mult echipa patronată de Gigi Becali.

VENIRI: Bouhenna (CFR Cluj), Dawa (FC Botoșani), J. Tamm (liber), Miculescu (UTA), Rusu (Mioveni), Eduard Radaslavescu Radu Boboc (ambii Farul), Marco Dulca (Chindia), Vadim Rață (Chindia)
REVENIRI: Ad. Niță (Unirea Constanța), Haruț (FC Botoșani), M. Lixandru (CS Mioveni), Ducan (CS Mioveni), M. Udrea (Unirea Constanța), R. Ion (Clinceni), Cr. Dumitru (FC Argeș), Pandele (Metaloglobus), Pantea (Hermannstadt), G. Simion (Aris Limassol), Șt. Cană (Poli Iași)
PLECĂRI: Burlacu (liber), A. Miron (Hapoel Haifa), Keșeru (UTA), Straton (FC Argeș), Vinicius (liber), Cr. Dumitru (CS Mioveni), Nedelcu (Farul), R. Ion (Farul), Perianu (FC Botoșani), Fl. Tănase (Al Jazira), Gabriel Simion (Universitatea Cluj)

FCSB, așteptată în ”Infern”! ”A fost un jaf al fotbalului!” Ce pregătesc cei de la Viking pentru retur