Planul incredibil a lui Juve! Italienii vor să-l înlocuiască pe Cristiano Ronaldo cu urmaşul lui Leo Messi de la Barcelona, Ansu Fati. Campioana Italiei a pregătit o primă ofertă pentru catalani.
Cristiano Ronaldo mai are contract cu Juventus Torino până în vara anului 2022 şi sunt semnale că, dacă nu va cuceri trofeul Ligii Campionilor până atunci, nu va mai dori să semneze o eventuală prelungire a contractului.
Planul de rezervă al italienilor este să aducă un fotbalist de la Barcelona, ca înlocuitor de drept. Conducătorii „Bătrânei Doamne” au pus ochii pe „urmaşul” lui Lionel Messi pe Nou Camp, spaniolul-minune Ansu Fati.
Cel care ar insista ca Ansu Fati să ajungă la Torino este directorul sportiv al lui Juve, Fabio Paratici, anunţă El Mundo Deportivo. Acesta îl consideră pe Fati fotbalistul perfect să-i calce pe urme starului portughez.
Ansu Fati s-a accidentat la începutul jumătatea lunii noiembrie, iar medicii Barcelonei fac eforturi ca fotbalistul să se întoarcă înapoi pe gazon la începutul lunii martie. În cele şapte meciuri jucate în La Liga, în acest sezon, Fati a reuşit să marcheze patru goluri şi să ofere o pasă de gol.
La doar 18 ani, Ansu Fati este considerat cel mai talentat fotbalist al generaţiei sale. A reuşit, deja, să marcheze pentru Barcelona în Liga Campionilor şi în La Liga. Meciurile bune i-au adus şi primele meciuri pentru naţionala Spaniei. Fati a impresionat şi sub tricolorul iberic. În patru partide a reuşit să marcheze o dată.
Este cel mai tânăr marcator al Barcelonei în La Liga şi în Liga Campionilor. Pentru Spania, este al doilea cel mai tânăr jucător care a înscris, la doar 17 ani şi 307 zile, fiind depăşit doar de Angel Zubiete, cu 24 de zile, performanţă atinsă în 1936.
Ansu Fati provine dintr-o familie cu origini din Guineea-Bissau şi are doi fraţi care practică şi ei fotbal. Braima Fati (22 de ani) este legitimat la echipa secundă a celor de la Vitoria Guimaraes, fiind şi el un produs al academiei La Masia, de la Barcelona.
Braima Balde (25 de ani) este liber de contract. Acesta a jucat pentru juniorii celor de Santa Clara, Guimares, Stoke şi Niendorfer. La seniori, a jucat doar pentru formaţii din ligile inferioare ale Germaniei.
Produs 100% al academiei La Masia, de la Barcelona, Ansu Fati este cotat de Transfermarkt la 80 de milioane de euro. Acesta ocupă locul 18 în lume la acest capitol, al 5-lea la capitolul U21, şi primul la capitolul U19.