Planul care-l aduce din nou pe Ion Țiriac în centrul atenției! Investiție uriașă în Brașov: L-ar putea costa 4 milioane de euro

Catinca Giosanu 03.01.2024, 11:12
Planul care-l aduce din nou pe Ion Țiriac în centrul atenției! Investiție uriașă în Brașov: L-ar putea costa 4 milioane de euro

Omul de afaceri Ion Țiriac și-a pus în gând să construiască încă un patinoar. Fostul jucător de tenis și hochei a făcut primul pas concret pentru a facilita demararea acestui proiect. Accesul va fi gratuit pentru toți copiii care vor să practice hochei şi patinaj.

Planul măreț al lui Ion Țiriac

După construirea patinoarului din Otopeni, Ion Țiriac ia în calcul să facă la fel și în Brașov. Influentul om de afaceri a fost dat de gol de primarul Allen Coliban.

Edilul a informat într-un comunicat că reprezentanții Consiliului Local au aprobat vineri, la propunerea sa, încheierea Memorandumului de înțelegere între Fundația Ion Țiriac și Municipiul Brașov, prin care se dorește edificarea unui complex sportiv în municipiul Brașov, cu un număr de minimum 300 de locuri pentru spectatori, compus în principal dintr-un patinoar, cu anexele necesare (bază sportivă).

Miliardarul român, acord cu municipalitatea

Fundația Ion Țiriac urmează să identifice terenul pentru construcția patinoarului și-l va achiziționa, urmând ca apoi să demareze lucrările de construire.

Patinoarul va dispune de 300 de locuri. La finalizarea lucrării, acesta va reveni gratis primăriei din Brașov. Principalii beneficiari ai amplasamentului vor fi copiii, care vor putea practica organizat mai multe sporturi pe gheață printre care hocheiul și patinajul artistic.

Sper că am clarificat toate aspectele care țin de cadrul desfășurării acestei colaborări cu Fundația Ion Țiriac, toate aspecte care țin de legalitatea adoptării acestei hotărâri.

Avem acest memorandum adoptat astăzi, urmează în luna ianuarie să revenim în fața Consiliului Local cu un vot pe un cadru formalizat concret. Va fi un contract de colaborare pe un termen lung, zeci de ani, care să ne permită să operăm acest patinoar, un patinoar oferit de fapt gratis municipiului.

Fundația Țiriac va cumpăra un teren, va investi în construirea unui patinoar, va investi în dotarea acestui patinoar și inclusiv în retehnologizările ulterioare.

Municipiul va asigura cheltuielile operaționale necesare funcționării și totodată un cadru organizatoric pentru copiii brașoveni, astfel încât ei să aibă acces la antrenori calificați, la echipamente și să-și desfășoare într-un cadru organizat antrenamentele de sporturi pe gheață, fie că vorbim despre hochei sau despre patinajul artistic.

Ceea ce a cerut Fundația Țiriac a fost ca destinația acestui patinoar să fie în principal pentru copii și juniori și ne asigurăm că facem aceste lucruri nu doar astăzi, ci și pe o perioadă de zeci de ani de acum încolo.“, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit brasovcity.ro.

Costurile construcției vor fi suportate integral de Fundația Ion Țiriac și se vor ridica la aproximativ 4 milioane de euro. Nici patinoarul din Otopeni nu a costat mai puțin. Investiția s-a ridicat la 3,9 milioane de euro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622