Plan de intrare în insolvență la Petrolul Ploiești. Veste teribilă pentru „lupi” în primul an de la revenirea în Superligă

Olteanu Ștefan 12.12.2022, 19:14
Plan de intrare în insolvență la Petrolul Ploiești. Veste teribilă pentru „lupi” în primul an de la revenirea în Superligă

În presa sportivă din România s-a vehiculat că Petrolul Ploiești ar fi pus la cale un plan de intrare în insolvență. Însă, informația a fost infirmată cu rapiditate de ocupanta locului 8 din Superligă.

Vrea sau nu Petrolul Ploiești să intre în insolvență?

Nu mai este niciun secret faptul că Petrolul Ploiești are probleme serioase din punct de vedere financiar, însă surprinzătoare a fost o informație apărută în ultimele ore, potrivit căreia, gruparea din Superligă ar fi gata să intre în insolvență.

Situația „lupilor” este una destul de tensionată. Jucătorii sunt neplătiți de mai multe luni și, la finalul lui noiembrie, au protestat din cauza situației financiare. Ulterior, problemele financiare ale Petrolului Ploiești s-au accentuat și jucătorii ar fi trecut la fapte, resepctiv ar fi refuzat să efectueze două ședințe de pregătire programate în cadrul clubului.

Însă, toate aceste detalii au fost umbrite de o informație lansată de gsp.ro. Sursa menționată a scris, luni, 12 decembrie, un material prin care a dezvăluit că Petrolul Ploiești ia în calcul intrarea în insolvență, aceasta fiind și singura soluție găsită de cei din conducere pentru a salva clubul.

De asemenea, au fost oferite și câteva detalii importante, cum ar fi faptul că „lupii” trebuie grăbească procesul de intrare insolvență, pentru ca totul să fie aprobat până la data de 30 aprilie 2023, când cluburile primesc sau nu licența pentru sezonul următor.

O posibilă intrare în insolvență ar putea avea un efect benefic pentru club, care și-ar reduce considerabil datoriile, însă în același timp i-ar putea afecta pe jucători. Din cauza legislației, aceștia ar risca să nu își mai primească integral salariile restante. În acest context, ar putea apărea nemulțumiri la nivel de lot și implicit jocul echipei ar urma să fie influențat într-un mod negativ.

Din fericire pentru elevii lui Nicolae Constantin, o posibilă intrare în insolvență a fost negată oficial, la doar câteva ore, de conducerea Petrolului Ploiești.

Comunicatul clubului

La scurt timp după apariția în presă a materialului menționat anterior, clubul de fotbal Petrolul Ploiești s-a văzut nevoit să vină cu o reacție oficială. Șefii grupării de pe „Ilie Oană” susțin că varianta intrării în insolvență nu a fost luată în niciun moment în calcul și, de asemenea, nici nu va putea fi luată, din motive juridice:

„Varianta intrării în insolvență nu a fost luată în calcul și, în consecință, nici nu s-a pus vreodată problema existenței unui astfel de plan. De altfel, din punct de vedere juridic, forma de organizare a ACS Petrolul 52 nu permite intrarea în insolvență!

Nu am ascuns faptul că ne confruntăm cu probleme de natură financiară, pe care, însă, cu sprijinul sponsorilor și al partenerilor noștri, avem speranța că le vom rezolva în perioada următoare”, se arată într-un comunicat postat pe fcpetrolul.ro.

De asemenea, „lupii galbeni” au mai transmis:

„Cu siguranță, situația nu este una plăcută, dar nici atât de dramatică pe cât o lasă de înțeles speculațiile din articolul în cauză.

Cu ceea ce suntem, în schimb, de acord, este faptul că prestația echipei noastre a fost una demnă de remarcat pe parcursul acestui sezon și suntem convinși că vom demonstra, și în ultimele două jocuri din acest an, că poziția pe care o ocupăm în clasament nu este una întâmplătoare.

Iar meritele li se cuvin jucătorilor și membrilor staff-ului tehnic, cărora le mulțumim pentru înțelegerea de care au dat dovadă, pentru efortul depus și pentru profesionalismul lor”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622