Pique o să turbeze de furie. Shakira a fugit din Barcelona împreună cu copiii. Artista a ajuns într-un loc de vis

George Drafta 03.04.2023, 09:55
Pique o să turbeze de furie. Shakira a fugit din Barcelona împreună cu copiii. Artista a ajuns într-un loc de vis

Artista columbiană nu a glumit atunci când a vorbit despre plecarea la Miami, alături de copiii ei.

Cântăreaţa a părăsit Catalunia însoţită de Sasha şi de Milan, cei doi copii din relaţia sa cu Gerard Pique. Deocamdată doar într-o vacanţă, dar destinaţia următoare va fi Statele Unite ale Americii.

Cei trei vor sta acolo într-o vilă pe care Shakira o deţine în Florida şi care a costat-o o avere. Este estimată acum la 20 de milioane de euro. Mişcarea nu ar trebui să îl ia prins suprindere pe Pique, în contextul în care acesta a fost întiinţat de avocatul său despre planurile fostei lui partenere.

Milan şi Sasha sunt cei doi copii ai cuplului destrămat la începutul verii anului trecut
Milan şi Sasha sunt cei doi copii ai cuplului destrămat la începutul verii anului trecut

Fostul ftotbalist se pare că a fost anunţat şi de către vedeta sud-americană în privinţa acestui fapt în urma ueni conversaţii pe care au avut-o recent. Cei doi copii vor fi transferaţi la o şcoală privată din Miami, considerată a fi una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din oraşul aflat în sudul Statelor Unite.

Mesajul Shakirei

Shakira şi-a motivat decizia în faţa urmăritorilor ei de pe o reţea de socializare.

„Am rămas o perioadă în Barcelona, pentru a le oferi copiilor mei stabilitate. Aceeași stabilitate pe care o căutăm acum într-un alt colț al lumii, alături de familie, de prieteni și de mare. Astăzi începe un nou capitol în căutarea fericirii lor. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, în perioada atât de agitată din Barcelona, orașul unde am învățat că prietenia durează clar mai mult decât dragostea.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost acolo să mă înveselească, să-mi șteargă lacrimile și celor care m-au inspirat. Mulțumesc publicului meu din Spania, care întotdeauna mi-a arătat dragoste și loialitate. Pentru voi, ăsta este doar un ‘ne vedem mai târziu’, așa cum tatăl meu obișnuia să spună”, au fost cuvintele artistei în vârstă de 46 de ani.

Începe o nouă viaţă

Cei doi copii ai cuplului Shakira-Pique vor rămâne alături de mama lor la Miami, conform înţelegerii dintre cei doi foşti iubiţi.

Shakira şi Pique au format un cuplu timp de 12 ani
Shakira şi Pique au format un cuplu timp de 12 ani

Se pare că unul dintre motivele pentru care columbianca a ales să ajungă pe tărâm american a fost şi o posibilă nouă relaţie pe care jurnaliştii de la Telecinco susţin că Shakira ar avea-o cu un bărbat care o aşteaptă în noua sa aventură. Iar povestea sa de dragoste se pare că nu este chiar nouă. Cei doi ar fi de 4 luni împreună, susţine aceeaţi sursă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622