Strizu nu le-a spus membrilor staff-ului FCSB ce planuri are în legătură cu demisia. Pintilii a aflat de la TV decizia principalului din acte al echipei.
„Nu știam că pleacă. A fost, așa, o decizie de moment. Nu a anunțat pe nimeni, nici eu nu am știut”, a dezvăluit Pintilii în podcastul Victory Extra Time.
„Am avut o relație foarte OK cu el, vorbeam tot timpul. Nimeni nu se aștepta ca el să plece, a fost decizia lui. Am vorbit cu el și mi-a spus că nu a mai rezistat, că nu mai putea. Pentru toată lumea e greu. A fost decizia lui și noi nu putem face nimic. Nu poți să întorci un om undeva unde nu se simte bine”, a completat Pintilii.
Directorul sportiv al FCSB l-a atacat public pe Strizu după plecarea din club.
„Eu l-am adus prima dată la FCSB, l-am rugat pe Gigi. L-au dat afară din Academie, era depășit total. L-am rugat pe Gigi să îl mai țină, să îi mai taie din salariu, dar să-l păstreze.
Eu nu pot să accept că un personaj caricatural să reprezinte clubul în conferințele de presă. Când am văzut ce prostii poate să spună în prima deplasare de la Botoșani… nu puteam să mai uit. Uitați-vă la ăsta ce față are. Pot să las un asemenea specimen lângă echipă?”, a spus Stoica la Orange Sport.