Pierdere importantă pentru Dinamo înaintea meciului cu U Cluj. “Am decis să-l oprim”
Dinamo nu se va putea baza pe serviciile lui Lamine Ghezali la partida din weekend contra celor de la ”U Cluj”.
Informația a fost confirmată de antrenorul dinamoviștilor, Ovidiu Burcă.
Dinamo nu se poate baza pe eroul de la baraj
Nou-promovată în acest sezon, Dinamo nu a reușit să spargă gheața până în acest moment. Formația pregătită de Ovidiu Burcă a cedat toate cele 3 partide din Superliga, ultima chiar la scor de neprezentare, acasă, contra celor de la Sepsi Sf.Gheorghe.
”Lanterna roșie” în Liga 1, echipa bucureșteană se deplasează sâmbătă la Mediaș, pentru partida cu ”U Cluj”. Deși au scăpat de presiunea fanilor de pe Cluj Arena, întrucât stadionul nu este eligibil pentru meciul de Liga 1, din cauza festivalului Untold, ”câinii” au parte de o pierdere importantă.
Lamine Ghezzali, eroul grupării din capitală în barajul de promovare/retrogradare disputat contra celor de la FC Argeș, nu poate evolua nici în această etapă. Ovidiu Burcă este cel care a dezvăluit această știre, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei.
”Aștept ca jucătorii de atac să aibă mai multă personalitate și curaj, e nevoie de obrăznicie, tupeu, creativitate în ultimii metri. Ghezali, jucătorul care ne-a adus acest lucru în prima parte a sezonului, a avut din păcate niște dureri și am decis să-l oprim, pentru a se reface la capacitate maximă. Sper că jucătorii care-l vor înlocui vor găsi drumul spre poarta adversă”, a transmis Burcă.
Ghezali nu a fost integralist nici în partida dinamoviștilor contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, locul său în formula de start fiind luat de Dennis Politic. Dacă în Superliga, fotbalistul francez nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, acesta a fost un jucător-cheie în sezonul trecut pentru ”alb-roșii”. 9 goluri a reușit omul de atac al dinamoviștilor în cele 24 partide din liga secundă în sezonul precedent. Fotbalistul a venit în România vara anului trecut de la echipa secundă a celor de la St.Etienne.