Un fotbalist ce părea, la un moment dat, un jucător ce ar putea deveni important la FCSB, a ajuns să joace în liga a treia. Acesta a semnat în această iarnă.
Sorin Șerban, fotbalist ce a plecat de la FCSB în vară, a ajuns acum la Mediaș și va juca pentru echipa din a treia divizie, în a doua parte a acestui sezon.
Sorin Șerban a jucat doar trei meciuri pentru Poli Iași, în prima parte a sezonului. Fotbalistul a fost lăsat liber de Leo Grozavu, iar acum va juca la Mediaș.
El a explicat de ce a ales să semneze cu ACS Mediaș, spunând că proiectul de aici este unul de viitor, ceea ce l-a convins să semneze.
„Am ales să vin la Medias deoarece mi s-a părut un proiect interesant şi de viitor, oamenii de aici din club şi-au arătat interesul faţă de mine, iar eu am acceptat cu inima deschisă.
Obiectivul meu e sa am cât mai multe reuşite in tricoul Mediaşului şi sa îmi ajut colegii sa ducem echipa acolo unde îi e locul.
Îmi doresc ca suporterii sa fie alături de noi şi sa ne susţină la fiecare meci pentru ca prezenta lor la stadion ne da o motivatie in plus, chiar dacă e un oraş mic, toţi împreuna putem sa facem lucruri mari“, a spus Sorin Şerban, la prezentarea oficială la echipa din Mediaş.
Alături de el, au plecat de la FCSB, vara trecută, Joonas Tamm, Iulian Cristea, Billel Omrani, Boban Nikolov, Deian Sorescu, Vali Creţu sau Răzvan Oaidă.
Sorin Șerban a jucat 16 meciuri pentru FCSB, dintre care un meci a fost în preliminariile Conference League.