Petrolul Ploiești, analizată de marele Gică Popescu. Ce spune „Baciul” despre echipa lui Nae Constantin
Petrolul Ploiești este una din marile surprize ale noului campionat. Echipa nou promovată s-a instalat pe podium, după o serie de rezultate pozitive. Asta în ciuda problemelor financiare prin care trece clubul.
Petrolul Ploiești l-a surprins pe un fost mare fotbalist. „A adunat puncte și când joacă prost”
Gică Popescu este un rival în campionat al Petrolului. Președintele Farului apreciază totuși parcursul echipei nou promovate. Chiar dacă ploieștenii n-au impresionat până acum, rezultatele obținute îi recomandă.
Este una dintre surprizele plăcute Petrolul, aşa cu e şi Hermannstadt, care nu a pierdut deocamdată. Sunt două echipe nou-promovate, iar acum sunt pe locuri de play-off.
Petrolul se află într-o turaţie bună, arată bine pentru o nou-promovată, după mulţi ani în ligile inferioare. Era normal ca abordarea să fie una defensivă şi precaută până acum, pentru că meciurile erau de debut pentru ea, dar acum a prins curaj. Aşa prost cum a jucat, a adunat puncte, iar victoriile aduc încredere, a comentat Popescu, la Prima Sport
Nae Constantin a mutat discuția despre problemele financiare către alte cluburi și a explicat ce a vrut să facă Gabi Tamaș
Nae Constantin a răbufnit la finalul meciului Petrolul Ploiești – FC Botoșani, câștigat de echipa sa cu scorul de 2-1. Antrenorul „lupilor galbeni” s-a arătat deranjat de faptul că se discută foarte mult despre problemele financiare de la clubul galben-albastru.
A fost un joc echilibrat, o echipă care pune presiune, pasează destul de bine. Finalul a fost așa cum ne place nouă, să ne chinuim puțin. O victorie importantă pentru noi. Irobiso cred că a fost omul meciului azi. Știam ce poate, pentru asta l-am adus, un atacant care ne ajută mult, a venit cam târziu și de asta a fost nevoie să avem puțină răbdare cu el. Funcționează pentru că le lucrăm, sunt lucruri lucrate la antrenament. În momentul în care există echilibru, se poate face diferența cu o fază fixă.
Am vorbit și înainte (cu Gabi Tamaș) și l-am simțit foarte bine, îl știu de copil, ne cunoaștem, l-am simțit că nu vrea să plece, a fost doar așa ca să tragă un semnal de alarmă. Dacă luăm toate echipele din Liga 1, sunt probleme mai mari ca la Petrolul. Nu vreau să vă spun eu, dar la Botoșani sunt probleme mai mari ca la Petrolul. Avem un vestiar cu jucători cu caracter. Au fost jucători care au fost aduși prin prisma caracterului. (Gicu Grozav) Are trei goluri marcate, poate mai mult de atât, e vorba de acomodare probabil, a spus Nae Constantin la finalul meciului de la Ploiești.