Ploieştenii şi-au făcut meciul uşor în faţa lanternei roşii a clasamentului după ce au marcat de două ori în prima jumătate de oră a întâlnirii. Budescu a făcut parctic diferenţa cu un gol şi o pasă de gol. Care au fost suficiente pentru a treia victorie a Petrolului în acest playout.
Final: Ploieştenii se impun fără probleme şi revin în postura de lideri în playout
min 84 Ocazie CS Mioveni: Defensiva ploieştenilor greşeşte, mingea ajunge la Carnat care încearcă să trimită o centrare, iar traiectoria balonului îi dă ceva emoţii lui Vâlceanu
min 69: Oaspeţii cer penalty la un duel Buziuc-Pap, primul cade în careul advers, dar brigada nu ia vreo decizie radicală
min 57: Cartonaş galben înasat de Doua şi o lovitură liberă periculoasă pentru oaspeţi din marginea careului ploieşetean
min 46: Jefferson îl înlocuieşte pe omul primei reprize, Constantin Budescu
min 45+2: Ionuţ Coza întrerupe pentru scurt timp jocul pentru ca medicii să intervină şi să acorde îngrijiri medicale unui spectator care a acuzat o stare de rău în tribune
min 45+1: Budescu acuză o accidentare şi cere schimbarea
min 24 GOL PETROLUL: După un corner al gazdelor, mingea ajunge la Budescu a cărui centrare este perfectă pentru Mathaus care câştigă duelul aerian cu fundaşii adverşi şi punctează pentru 2-0
min 19 Gol anulat CS Mioveni: Angajare în adâncime pentru Rusu, atacantul oaspeţilor îi lasă pe fundaşii adverşi în spate, intră în unghi şi trimite puternic sub transversală, însă reuşita sa nu este validată din cauza unui offside
min 10 GOL PETROLUL: Acţiune de atac al ploieştenilor, mingea este întoarsă din bandă în zona centrală, iar Budescu loveşte mingea din prima de la aproxmativ 22-23 m trimiţând-o aproape de vinclul porţii adverse, 1-0
min 1: A debutat jocul de la Ploieşti
Petrolul: Vâlceanu – Papp, Meijers, Mathaus – Doua, Seto, Jair, Țicu, Budescu – Grozav, Irobiso
CS Mioveni: Greab – Garutti, Scarlatache, Balaur – Burnea, Rădescu, Panait, Toma, Sno – Benchaib, Rusu
Petrolul şi CS Mioveni se întâlnesc în ultimul meci al etapei a 3-a a playout-ului Superligii României.
Cele două echipe au stări de spirit complet diferite înaintea jocului programat în această seară pe Ilie Oană. Ploieştenii au început a doua parte a stagiunii cu două succese scurte. Învingând cu acelaşi scor, 1-0, atât pe UTA cât şi pe FC U Craiova.
Iar victoriile i-au adus în postură de a conduce ierarhia din playout înaintea rundei cu numărul 3. Iar Budescu & Co vor reveni în frunte dacă vor câştiga jocul împotriva argeşenilor pregătiţi de Nicolae Dică. Pe care, Petrolul nu au reuşit să îi învingă în acest sezon.
Au remizat alb pe teren propriu şi au fost învinşi în deplasare, în chiar prima etapă din 2023. A fost atunci debutul lui Nicolae Dică pe banca galben-verzilor, iar succesul i-a făcut să fie optimişti că pot reuşi o salvare miraculoasă la sfârşitul actualului sezon.
De atunci, CS Mioveni a mai câştigat doar două meciuri din cele zece susţinute în campionat. Iar, Scarlatache şi ai lui au început cum nu se poate mai prost miniturneul pentru salvarea de la retrogradare. Au pierdut ambele partide disputate, împotriva celor de al FC U Craiova şi Chindia Târgovişte.
După acestea a venit şi eliminarea din Cupa României în faţa celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. În acest moment, CS Mioveni este ultima clasată, fiind la 7 puncte de locurile care permit disputarea barajului de menţinere în prima divizie. Iar orice meci de aici încolo poate fi decisiv pentru echipa aflată la al doialea sezon al rând pe prima scenă.
După acest duel, argeşenii vor primi runda următoare replica celor de la Hermannstadt, în timp ce Petrolul va juca tot acasă cu Universitatea Cluj.