Antrenorul CFR-ului a vorbit la finalul meciului cu FC Argeş şi despre returul cu Lazio, de joia viitoare, din play-off-ul Conference League.
Tehnicianul de 55 de ani dezvăluie că în ciuda diferenţei de valoare dintre cele două echipe, sunt mulţi oameni, inclusiv din club, care aşteaptă o surpriză din partea campionilor României.
„Am văzut că Immobile a dat două goluri cu Salernitana, o echipă cu un buget de 150 de milioane de euro. A sărit toată ţara pe CFR Cluj că ne-a dat nouă gol joi. E Lazio şi ritmul şi valoarea lor contează. Noi încercăm să facem ceva, nu trebuie să fim optimişti, că ne facem iluzii degeaba.
Poate prindem o zi fantastică şi ei una mai rea. Toată lumea aşteaptă să ne calificăm, când ne-a eliminat Sevilla toată lumea era supărată. Un jucător de la ei avea salariu cât toată echipa mea, m-am obişnuit cu aceste presiuni care vin de afară, am rezistat mai mereu”, a fost declaraţia lui Dan Petrescu la finalul întâlnirii din Gruia, din etapa a 26-a a Superligii.
„Bursucul” a răsuflat uşurat că echipa sa a ieşit din pasa proastă. În care intrase de la înfrângerea cu FCSB, continuată cu eşecurile în faţa Craiovei şi a lui Lazio. Totuşi, au existat emoţii şi în faţa piteştenilor. Pe care ardelenii i-au învins în toate cele 8 meciuri directe disputate în ultimii doi ani şi jumătate!
„O primă repriză foarte bună, trebuia să fie 3-0, 4-0 la pauză. 2-0 este cel mai periculos rezultat, am dat 4 goluri astăzi, trei în poarta lor şi unul în a noastră. Ei au avut la 2-1 o jumătate de ocazie, însă dacă am fi luat gol nu ştiu dacă mai marcam noi pe urmă.
Nu am ce să le reproşez, Kollinger e dreptaci, trebuia să pună stângul acolo. Ei au forţat cu doi atacanţi masivi, a fost o victorie meritată, dar trebuia să fie mai lejeră”, a fost analiza lui Petrescu.
Mario Camora speră ca suporterii CFR-ului să vină în număr cât mai mare la stadion joi seară pentru ca el şi coechipierii săi să poată să lupte pentru o calificare istorică.
„Echipa nu era sigură după seria de eşecuri. Prima repriză a fost foarte bună, şi înainte de 2-1 puteam să încheiem meciul. A făcut-o Krasniqi şi ne bucurăm pentru victorie. A lipsit un pic de curaj, să avem posesie, dar nu am putut. A fost doar 1-0, dar nu se ştie ce va fi joi, sper să facem un meci bun.
Stadionul va fi plin, sperăm să ne ajute, o să dăm tot ce avem mai bun ca să trecem mai departe. Avem o şansă ne vom lupta pentru ea”, au fost cuvintele căpitanului CFR-ului.