Într-o zi memorabilă pentru fotbalul englez, Manchester City a cucerit pentru a patra oară consecutiv titlul în Premier League, în timp ce Jurgen Klopp a spus adio, oficial, celor de la Liverpool.
Rivalitatea dintre Klopp și Pep Guardiola, managerul lui Manchester City, este bine cunoscută în lumea fotbalului. În ultimele sezoane, Manchester City și Liverpool au fost cele două echipe care s-au luptat pentru suprematie în campionatul Angliei.
În ciuda rivalității pe teren, Klopp și Guardiola au avut mereu cuvinte de laudă unul pentru celălalt. Ambii tehnicieni au recunoscut că duelul dintre echipele pe care le-au antrenat i-a ajutat să devină antrenori mai buni.
Înainte de ultima etapă din Premier League, Klopp a declarat: „Pep este cel mai bun manager din lume, dacă ar fi fost oricare altul la club, nu ar fi câștigat patru titluri la rând”.
După triumful din Premier League, la conferința de presă, jurnaliștii l-au întrebat pe Guardiola despre Klopp și i-au dezvăluit declarația pe care acesta a făcut-o. Reacția lui Guardiola a fost una emoționantă.
„Îmi va lipsi foarte mult. Jurgen a fost o parte importantă a vieții mele. M-a adus la un alt nivel ca manager. Cred că ne respectăm foarte mult unul pe altul, am sentimentul că va reveni”, a declarat Guardiola.
Guardiola a continuat: „Vreau să-i mulțumesc pentru aceste cuvinte, dar știe că în spatele meu sunt multe lucruri pe care acest club mi le-a oferit. Altfel, singur, nu aș fi putut să fac asta. M-a ajutat în atât de multe momente. M-a ajutat cu echipa sa, a fost un adversar pe măsură. În multe momente, nu am descoperit variante în care să-i pedepsesc așa cum am făcut-o cu alte echipe. Este atât de dificil”.
În final, Guardiola a adăugat: „Îi urez tot binele lui Jurgen. Nu am văzut meciul său final, dar sper că a fost special, pentru că o merită”.