Peluza Sud Steaua a vrut să intre în stadion la meciul FCSB-ului. Ultrașii au fost opriți de jandarmi

16 10. 2022, 22:33
Suporterii stelisti cu fumigene in peluza la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si CSA Steaua Bucuresti, contand p
Suporterii stelisti cu fumigene in peluza la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si CSA Steaua Bucuresti, contand pentru Liga 2 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, vineri 9 septembrie 2022. Bucuresti *** Stellar supporters with fumes on the lawn at the football match between Dinamo Bucharest and CSA Steaua Bucharest, counting for the Casa Pariurilor League 2, held at the National Arena in Bucharest, Friday September 9, 2022 Bucharest Copyright: xRazvanxPasarica/SPORTxPICTURESx

Mai mulți membri din Peluza Sud Steaua au dorit să intre pe Arena Națională la meciul dintre FCSB și UTA Arad, pentru a fi alături de „frații” lor arădeni. Jandarmeria București le-a blocat însă accesul, invocând incidentele pe care steliștii le-au provocat pe cel mai mare stadion al țării la meciul cu Dinamo din urmă cu câteva săptămâni.

O parte din Peluza Sud Steaua nu a fost lăsată de Jandarmeria București să intre pe Arena Națională la meciul FCSB – UTA Arad

Suporterii Stelei susțin că blocarea lor la intrarea în stadion reprezintă un abuz din partea jandarmilor, întrucât nu exista niciun motiv concret care să justifice acest lucru. În plus, ei s-au plâns că au fost supuși și unui tratament „special” de către forțele de ordine, iar motivul invocat pentru această „operațiune” a fost unul cel puțin controversat.

„Abuzurile Jandarmeriei continuă!

În timp ce pe stadion s-a intrat
doar în baza biletului, suporterii oaspeți, prezenți la meciul F.C. Fcsb – UTA, ar fi trebuit să se legitimeze.

Steliștii, care stau alături de arădeni, trebuiau:
– să aiba buletin de București
– să se dezbrace, pentru control
– să li se facă poză cu buletinul în mână
– fără mesaje şi fără stickere

Acestea fiind, conform spuselor Jandarmeriei București, ordine de ultim moment, „e ordin de sus… da, avem datele la toți dar prea ne-ați aruncat cu făină pe noi la meciul cu Dinamo”, au transmis cei de la AS47, cea mai importantă comunitate a fanilor steliști, prin intermediul rețelelor de socializare.

În absența „fraților” de la Steaua, fanii UTA-ei Arad au fost dominați categoric de galeria FCSB-ului, în ceea ce privește asigurarea fondului sonor de la această partidă. Cum era și de așteptat, în condițiile în care galeria echipei arădene a fost formată doar din circa 20 de oameni.

FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 și a ajuns la trei victorii consecutive în Superligă. Astfel, echipa antrenată de Nicolae Dică s-a apropiat la doar două puncte de locul 6, ocupat de Sepsi Sf. Gheorghe, și are și un meci mai puțin disputat.

Cum au arătat cele două echipe:

FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Tamm, Pantea – Cordea, Edjouma, Olaru – Billel Omrani, Compagno, Fl. Coman

Rezerve: A. Vlad – Haruț, I. Stoica, Oct. Popescu, Miculescu, Boboc, Nikolov, Oaidă, Radaslavescu
Antrenor: Nicolae Dică

UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Abeid – Anton, Cascini – Stahl, R. Pop, Otele – Postolachi

Rezerve: Balauru – Dobrescu, Erico, Hoxhallari, Batha, Ubbink, Negoescu, Joebello, Keșeru
Antrenor: Ilie Poenaru