Născută la data de 20 noiembrie 1922, mama lui Pele, Celeste Arantes a împlinit recent impresionanta vârstă de 100 de ani. Din nefericire, și mai recent și-a pierdut unul dintre fii, care a mers în lumea celor drepți la vârsta de 82 de ani.
Maria Lucia do Nascimento, sora lui Pele, a dezvăluit într-un interviu acordat pentru ESPN că mama lor, Celeste Arantes, în vârstă de 100 de ani, nu realizează încă faptul că fiul ei a murit.
Dona Celeste, așa cum îi spun apropiații, a primit vestea din partea rudelor. Însă, atunci când îi aude numele lui Pele, nu conștientizează că acesta a trecut pe lumea cealaltă.
Este de înțeles, având în vedere vârsta extrem de înaintată pe care o are mama fostului fotbalist de legendă. Celeste Arantes a împlinit la data de 20 noiembrie 2022 vârsta de 100 de ani!
„Nu (n.r. – nu realizează că a murit). Am vorbit, dar nu știe. E bine, într-un fel. Ea e în propria ei lume mică. Ea nu știe. Sau știe. Uneori îi spun: „Celestica, Pele s-a dus”. Ea deschide ochii, iar eu îi spun: „Hai să ne rugăm pentru el”. Dar nu este conștientă.
A fost foarte greu. Știm că nu trăim veșnic, dar vestea că ne părăsește ne-a strâns inimile foarte tare. Este foarte greu. Dar acum e în mâna lui Dumnezeu.
Am stat cu el. El deja simțea că se va întâmpla. Era calm. Am vorbit puțin cu el, mi-am dat seama că simțea. Știam că pleacă. Fiind foarte religios, când am vorbit ultima oară mi-a spus că este în mâna lui Dumnezeu”, a dezvăluit Maria Lucia do Nascimento, într-un interviu acordat pentru ESPN, potrivit UOL.
Pe 2 ianuarie, trupul lui Pele va fi dus pe stadionul echipei Santos. Sicriul va rămâne acolo timp de 24 de ore, pentru ca suporterii să-i aducă un ultim omagiu. Ulterior, pe 3 ianuarie, cortegiul funerar va trece prin fața casei unde stă mama lui Pele, după care va fi înmormântat la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica.
Potrivit presei din Brazilia, Celeste Arantes nu va participa la funerariile fiului ei, deoarece ar fi imobilizată la pat.
Mama lui Pele și-a mai pierdut un fiu și în 2020, pe Jair Arantes do Nascimento, cunoscut și drept Zoca. Acesta a încetat din viață la vârsta de 77 de ani, tot din cauza luptei împotriva cancerului.
La fel ca marele Pele, Zoca a fost și el fotbalist. În sezonul 1961 – 1962 a evoluat la Santos, reușind să înscrie 4 goluri.