Patronul din Superliga care cere rejucarea derby-ului Rapid – FCSB. ”Rezultatul a fost viciat!” Exclusiv

Dan Marinache 24.04.2023, 17:58

Rapid a câștigat derby-ul cu FCSB, scor 1-0, după un meci în care brigada de arbitri, condusă de către Horațiu Feșnic, nu s-a ridicat la nivelul întâlnirii din Giulești.

Roș-albaștrii au reclamat neacordarea a două cartonașe roșii, dar și faptul că s-au ales cu doi jucători accidentați, Florinel Coman (25 de ani) și Andrea Compagno (26 de ani).

Valeriu Iftime este de acord cu demersul lui Gigi Becali

Gigi Becali (64 de ani) a protestat și a anunțat că se va retrage din fotbal, nemulțumit de felul în care este condus fotbalul românesc. În miez de noapte i-a trimis un SMS lui Răzvan Burleanu (38 de ani), președintele FRF, după care azi a vorbit cu Teodora, fiica sa, pentru a-i propune să preia echpa.

Întregul demers al lui Becali este văzut doar ca un protest la nivel înalt de către unul dintre cei mai importanți patroni din Superliga.

Valeriu Iftime nu crede că milionarul din Pipera va ieși din fotbal, dar spune că acesta are dreptate să fie supărat. Mai mult, omul de afaceri din Moldova spune, într-un interviu exclusiv acordat pentru PlaySport, că derby-ul din Giulești trebuie rejucat.

„Dacă vor fi întrebați despre anunțul lui Gigi Becali, 99 din 100 de fani al fotbalului din România vor răspunde că nu cred în retragerea patronului FCSB. Eu știu că el nu vrea să renunțe iar anunțul său este doar o formă de protest la adresa arbitrajului care poate distorsiona lupta pentru titlu.

Nu este normal ca un arbitru să fie depășit de adrenalina cu care s-au încărcat gazdele pentru acest meci. E imposibil să fii la cel mai bun nivel al tău dacă faci injecții la pauză ca să poți alerga, cazul lui Coman, sau să joci bine dacă ești călcat pe tendon ca pe timpuri la Bistrița sau Piatra Neamț, cazul lui Compagno”, a spus Valeriu Iftime.

”Feșnic a arătat lipsă de personalitate”

Șeful botoșănenilor a vorbit și despre prestația arbitrului Horațiu Feșnic, despre care a spus că a fost depășit de miza partidei.

”Au fost două situații decisive pentru desfășurarea jocului în care Feșnic a arătat lipsă de personalitate influențat poate de atmosfera unui astfel de meci. Dincolo de prestația echipei sale care a dominat cu autoritate partida rămâne rezultatul viciat care îi poate cauza FCSB-ului pierderea titlului.

În acest caz, cine îi compensează pierderile financiare domunului Becali? Eu cred că noi, patronii, trebuie să înțelegem demersul domnului Becali și să îl susținem. Iar măsura care ar face dreptate în cazul meciului de aseară ar fi rejucarea lui”, a mai spus Iftime, pentru playsport.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622