Patrick Mouratoglou a spart tăcerea. Ce a spus despre Simona Halep în ziua în care sportiva a împlinit 32 de ani
Simona Halep a împlinit, astăzi, vârsta de 32 de ani, iar Patrick Mouratoglou a ţinut să-şi transmită susţinerea faţă de tenismena din România.
Tehnicianul francez a reacţionat pe reţelele de socializare şi, pe lângă clasicul „La mulţi ani!”, acesta a mai folosit încă două cuvinte pentru a o descrie pe Halep. „La mulţi ani, campioană incredibilă!”, a fost mesajul scurt al lui Mouratoglou.
Suspendată de tribunalul independent Sport Resolutions de la Londra pentru o perioadă de patru ani de zile, Simona Halep îşi va căuta dreptatea la TAS. Horia Tecău, căpitanul-nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României, a precizat, în urmă cu câteva zile, că a fost şocat de suspendarea dură pe care a primit-o Halep.
Tecău şi-a exprimat, în acelaşi timp, speranţa că TAS-ul va fi mult mai blând şi va reduce sentinţa iniţială. Fostul tenismen a subliniat, pe de altă parte, că oamenii din staff-ul lui Mouratoglou care au împins-o pe Halep să consume suplimentul alimentar contaminat cu substanţa interzisă roxadustat trebuie să iasă în faţă şi să-şi asume vina pentru această eroare.
Cum a comentat Cahill suspendarea româncei
Pus să comenteze situaţia delicată în care se află Halep în prezent, Darren Cahill, fostul său antrenor, nu a dorit să comenteze foarte mult subiectul. Acesta a transmis că Halep era întotdeauna atentă la ceea ce consuma şi s-a arătat surprins că jucătoarea originară din Constanţa se confruntă acum cu astfel de probleme.
În plus, Cahill a informat că Halep nu a fost niciodată deranjată de zecile de controale anti-doping la care a fost supusă şi a spijinit mereu politica forurilor internaţionale de a păstra sportul curat.
Obligată să restituie 80.000 de dolari
Pe lângă suspendarea de patru ani, Halep este obligată, conform sentinţei dictate de tribunalul Sport Resolutions, să restituie suma de 80.000 de dolari. Banii au constituit premiul obţinut de Halep pentru participarea pe tabloul principal al ediţiei din 2022 a Grand Slam-ului de la US Open.
De asemenea, rezultatul româncei din turul inaugural a fost anulat, iar punctele obţinute de Halep la US Open 2022 au fost şterse.