CSU Craiova a pierdut lamentabil meciul de duminică după-amiază din Bănie, 1-3 în fața Petrolului, astfel că la final atmosfera din tabăra oltenilor a fost extrem de încărcată.
Deși este un moment extrem de greu, mai ales după repriza a doua în care echipa a arătat jalnic, Corneliu Papură, antrenorul de facto al echipei, a evitat să dea ochii cu reprezentanții mass-media și l-a trimis, ca și în alte ocazii, pe Dragoș Bon la declarații.
Oficialul ”juveților” nu s-a ferit de cuvinte, a analizat prestația echipei, dar a spus că este momentul unei schimbări majore la nivel de lot.
”Nu putem să continuăm așa. Pentru că altfel trebuie să plecăm cu toții acasă. E clar că este nevoie de o schimbare. Nu trebuie să vorbesc eu despre demisie (n.r. – legat de Corneliu Papură), dar e clar că trebuie să schimbăm ceva la noi toți. Să fim ca niște lei, că doar nu ni se spune așa de pomană”, a spus Bon, la flash-interviu.
Chestionat de ce Elvir Koljic nu a prins nici banca de rezerve, Bon a replicat: ”Da, așa este Elvir Koljic nu a fost în lot, dar a fost o decizie tactică. Nu a avut probleme medicale. A rămas în afara lotului din rațiuni tactice”, a mai spus Bon.
Legat de meciul în sine, antrenorul a spus că echipa a fost departe de pretenții și că fanii au avut dreptate să fie nervoși.
”E greu să tragi concluzii, e clar că nu am avut o seară așa cum ne-am dorit. Am fost departe de ce ne-am propus și de ce ne dorim.
E dificil să vorbim după un astfel de meci. Universitatea Craiova nu pierduse pe teren propriu, aici se digeră greu înfrângerile. Sper să fie un accident ce am arătat în seara asta.
Fanii cred că au avut o reacție corectă astăzi. Ne-au susținut în majoritatea timpului, chiar dacă jocul nostru nu a fost cel pe care ei îl așteptau.
Rezultatul nu a fost de partea noastră și ei au fost alături de noi. Au venit în număr mai mare decât ne așteptam alături de noi. E normal să fie supărați, iubesc echipa, fac totul din pasiune”, a adăugat Dragoș Bon.