Papa Francisc plânge după Maradona. Nu este un secret că Suveranul Pontif este un mare iubitor al sportului, dar și al fotbalului în special. Ca orice argentinian, sportul Rege este mereu în inima Papei. Care are și o echipă favorite: pe San Lorenzo.
2020 a adus vestea tragică pentru fiecare argentinian: moartea idolului Diego Maradona, la doar 60 de ani. Papa a recunoscut că a fost și el afectat de această pierdere.
În interviul acordat celor de la Gazzetta dello Sport, Papa Francisc crede că excesele din viața fostului campion mondial au condus la dispariția prematură a acestuia.
„Pe teren era un poet, un mare campion. A adus bucurie la milioane de oameni, mai ales în Napoli și în Argentina. Dar era un om fragil” a concluzionat Papa.
Acesta l-a întâlnit și el pe marele Diego în 2014. Prelatul s-a declarant impresionat de inima mare a lui Maradona. Fostul mare fotbalist era implicat în multe evenimente organizate în scopuri caritabile.
Înainte să îmbrace sutana, Papa a cochetat și el cu fotbalul. Cum nu avea un talent deosebit și era chiar dur în timpul jocurilor, a fost pus în poartă.
„A fost o lecție de viață importantă pentru mine. Am învățat multe. Un portar trebuie să fie pregătit să oprească orice pericol, nu contează de unde vine” explică Suvewranul Pontif.
Fotbalul nu este singurul sport preferat al Papei. Tatăl lui juca baschet, așa că de aici provine cealaltă mare iubire a Papei. Părintele lui era component al echipei San Lorenzo, clubul favorit al întregii familii.
Pentru mulți fotbaliști tineri, antrenamentele nu mai ocupă primul loc în mintea lor. Mai ales cei care au ajuns la un anumit nivel, par mult mai interesați de rețelele de socializare sau de alte tentații. Papa le reamintește că talentul fără muncă, nu reprezintă nimic.
Capul Bisericii Catolice este convins că este nevoie de o voință de fier pentru a performa. Aceasta poate întrece orice abilitate, chiar și talentul.
„În sport este ca și în viață. Frumusețea, nu contează de unde provine, este rezultatul flăcării care trebuie menținută aprinsă în permanență” crede Papa Francisc.
Doar prin antrenament zilnic, un sportiv își poate depăși limitele și poate deveni mai bun
„Mai bine o înfrângere curată, decât o victorie murdară” este sloganul Papei pentru noul an. Acesta trebuie să se aplice și în viață, nu doar în sport.
„Rugați-vă pentru mine, vă rog. Iar eu nu mă voi opri din a mă antrena alături de Dumnezeu” este mesajul Papei.