Ovidiu Burcă a avut o reacție tăioasă după Metaloglobus – Dinamo 1-2, în play-off-ul Cupei României.
Pentru Dinamo, ambele goluri au fost marcate de Bani, în timp ce unica reușită a gazdelor a fost semnată de Zakir.
Ovidiu Burcă s-a declarat dezamăgit de jocul prestat de echipa sa. Acesta a recunoscut faptul că s-a temut de posibilitatea ca Dinamo să fie eliminată din Cupa României.
„De la început am avut o stare de neliniște, pentru că din astfel de meciuri ai doar de pierdut, pentru că toată lumea se așteptă să treci ușor.
A trebuit să fac o rotație. Mulți jucători sunt accidentați. A fost un meci destul de complicat. A fost o primă repriză cum nu mi-aș fi dorit, n-am avut controlul jocului, n-am avut intensitate, dar poate e de înțeles, pentru că au fost mulți jucători care nu au mai jucat de mult timp.
Indiferent cum, eram obligați să mergem mai departe. Restul e istorie, chiar dacă nu a fost o prestație foarte bună a noastră”, a declarat Ovidiu Burcă, la finalul meciului cu Metaloglobus.
Vineri, de la ora 21:30, Rapid și Dinamo se vor confrunta în etapa a 8-a din Superliga. Meciul va putea fi urmărit, în format live, pe playsport.ro.
Helmut Duckadam consideră că derby-ul din Giulești va fi câștigat fără probleme de Rapid, jucătorii lui Cristiano Bergodi fiind mai valoroși decât cei de la Dinamo.
„Din punctul meu de vedere, neexcluzând aportul jucătorilor, punctele obţinute de Dinamo sunt obţinute în primul rând de antrenor. În meciul cu Rapid, Dinamo va avea o organizare foarte bună, dar lotul Rapidului este net superior.
Vor câştiga fără probleme cu Dinamo. Dinamo va fi organizată, va fi o luptă, dar valoarea e net superioară pentru Rapid şi nu cred că giuleştenii vor avea probleme.
80% cred că rezultatele de la Dinamo sunt ale lui Burcă. Se vede stilul de joc, scoate maxim de la echipă, dar vom vedea cât timp va putea să scoată acest maximum. Achiziţiile de la Dinamo sunt bune, faţă de ceea ce aveau ei în lot. Dar, au luat şi ei ce au putut să ia.
Din păcate, Dinamo are o coadă lungă în spate, cu datorii, cu oamenii care cer insolvenţa, e încă un nisip alunecos. Dar, bravo antrenorilor şi jucătorilor că au trecut peste aceste probleme”, a declarat Helmut Duckadam, în cadrul emisiunii PlaySport LIVE.