Dinamo a reușit să obțină primul punct din campionat după patru etape. Echipa din Ștefan cel Mare a terminat la egalitate, 1-1, cu U Cluj, la Mediaș.
Antrenorul dinamoviștilor este mulțumit pentru acest rezultat. Ovidiu Burcă îl ridică în slăvi pe Denis Politic, autorul golului oaspeților la Mediaș.
E un punct câștigat cu greu. Poate am fi putut pleca și cu victoria. Punct cu punct se adună. În situația în care eram aveam nevoie de cel puțin de un punct pentru a crește încrederea echipei. Plecăm cu un punct. Construim o echipă, nu e ușor, era important să plecăm neînvinși de aici. Denis (n.r. Denis Politic) a plecat din România să-și îndeplinească visul în străinătate. Cred ca poate să devină un fotbalist important pentru fotbalul românesc. Ne dorim întotdeauna să avem linii de joc, progresie. Noi încercăm să jucăm un anumit stil de joc, dar să-l facem eficient, a spus Ovidiu Burcă la Digi Sport.
Și Ricardo Grigore este mulțumit după acest rezultat.
„Un punct important. Ne întristează că ne-am retras.Terenul nu a fost în cele mai bune condiții rezultatul este echitabil. A fost o deplasare foarte grea, am plecat cu două zile înaintea acestui meci, drum lung. Trebuie să eliminăm micile greșeli”, a spus Ricardo Grigore la Digi Sport.
Cu doar un punct în patru etape, Dinamo este pe ultimul loc în Superliga.