Ovidiu Burcă a reacționat imediat după ce a auzit declarația lui Eugen Voicu: „Nu rămân în club! Capitolul Dinamo este închis!”

Cosmin Olteanu 07.12.2023, 12:11
Ovidiu Burcă a reacționat imediat după ce a auzit declarația lui Eugen Voicu: „Nu rămân în club! Capitolul Dinamo este închis!”

Ovidiu Burcă a reacționat imediat după ce a auzit declarația lui Eugen Voicu.

Miercuri, Eugen Voicu, acționar majoritar la Red&White, compania care deține 80% dintre acțiunile lui Dinamo, a anunțat că Ovidiu Burcă va rămâne în cadrul clubului, din postura de consilier.

Ovidiu Burcă a reacționat imediat după ce a auzit declarația lui Eugen Voicu

Însă, Ovidiu Burcă infirmă cu vehemență spusele lui Eugen Voicu, susținând că Dinamo reprezintă un capitol închis, în prezent, pentru el.

„Nu rămân în club și nu sunt sau voi fi implicat în vreo decizie în ceea ce privește managementul de orice fel al clubului, lucru pe care l-am precizat foarte clar în conferința de presă susținută în momentul când am decis să ne oprim.

Pentru moment, capitolul Dinamo este unul închis. Mă odihnesc puțin și mă voi implica total într-un viitor proiect care să fie la nivelul ambițiilor mele profesionale. Am o relație bună cu toți cei de la Dinamo, la fel cum am avut peste tot unde am profesat.

Viața merge înainte iar eu vreau să mă concentrez exclusiv pe cariera de antrenor”, a declarat Ovidiu Burcă, pentru GSP.

Zeljko Kopic, luat tare de Giani Kiriță după primul meci la Dinamo

La primul meci pe banca lui Dinamo, noul antrenor al „câinilor”, Zeljko Kopic, a fost învins de Sepsi, 1-2, în etapa a 18-a din Superliga.

Giani Kiriță susține că Zeljko Kopic a greșit sistemul de joc pe care l-a abordat în meciul cu Sepsi. Totodată, consideră un semnal de alarmă atitudinea delăsătoare pe care „câinii” au arătat-o.

„Domnul Kopic a venit la Dinamo și sper că și-a pus o clauză acolo în contract care specifică faptul că trebuie să aducă jucători. Altfel nu văd nicio șansă să ieșim din situația asta, fără jucători. În primul rând sistemul de joc pe care l-a abordat cu trei fundași centrali a fost unul greșit.

Toți au fost foarte lenți. Cu Ricardo Grigore care n-a jucat de câteva luni. Asta trebuia să îți dea niște semne de întrebare.

Când se schimbă antrenorul, trebuie o schimbare de atitudine la echipă. În prima repriză nu am văzut-o și asta m-a îngrijorat foarte tare. Eu sper că se va schimba ceva la Dinamo și vorbesc de atitutidinea asta. Din contră, prima repriză a fost mai proastă decât în alte meciuri”, a declarat Giani Kiriță, pentru Fanatik.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622