UTA Arad a remizat în prima etapă a Superligii, scor 1-1, pe terenul celor de la Galați. Golul arădenilor a fost marcat de Rareș Pop, fotbalist în vârstă de 18 ani.
La capătul partidei din Moldova, Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA Arad a anunțat despărțirea de golgheterul Virgiliu Postolachi, fotbalist ce a fost utilizat doar 12 minute în această deplasare.
UTA Arad joacă în etapa a doua a Superligii, pe teren propriu, contra celor de la CFR Cluj, iar Mircea Rednic a anuțat că elevii săi vor arăta mult mai bine fizic.
Totodată, tehnicianul în vârstă de 61 ani, a confirmat plecarea atacantului, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care l-a utilizat atât de puțin contra Galațiului.
„A fost ultimul meci al lui Postolachi. Am discutat și cu domnul Meszar, are o clauză în contract. Am mai fi putut să-l ținem două-trei etape, dar și el își dorește să plece, e o șansă să joci la o echipă din liga a doua, care și-a propus promovarea, o echipă bună.
Îmi pare rău că pleacă, supărarea mea e că nu-ți cade bine să ți se spună cu două zile înainte că cineva vrea să plătească clauza, când el trebuia să fie titular… Dar o să ne descurcăm și fără el.
99,9% va pleca, de-asta nici n-am început cu el. N-a fost nici la antrenament la 100%, l-am protejat știind că va pleca. N-am vrut să riscăm, dar când a intrat a făcut diferența, a câștigat mai multe dueluri”, a declarat Mircea Rednic.
Fotbalistul va pleca în Franța, la o echipă ce își dorește promovarea în Ligue 1, contra sumei de 300.000 euro, conform GSP.ro.
Vestea plecării lui Postolachi vine la doar o zi după ce se vehicula că fotbalistul este amenințat de către Alex Meszar, conducătorul formației din vestul țării.
”Dacă joc, joc la 100% oricum, dar problema e că el acum vrea să mă rețină, mă amenință că dacă nu fac totul profesional, mă blochează și mă pune până în decembrie în tribună. Ăsta e cazul, e foarte complicată situația.
”Eu am luat o decizie pentru cariera mea să plec de la UTA, dar acum clubul face multe probleme, Meszar face multe probleme, nu e de acord, e foarte complicată situația și o face el foarte grea”, s-a plâns jucătorul apropiaților, conform iamsport.ro.