Oprița, veste dramatică după ce Steaua a fost interzisă din nou în Liga 1: “90% dintre jucători pleacă”
Daniel Oprița a răbufnit după al doilea sezon consecutiv în care CSA Steaua participă în playoff-ul Ligii 2, dar nu are drept de promovare. Veste dramatică pentru fani.
Opriță anunță dezastrul la CSA Steaua, după un nou sezon fără drept de promovare în Liga 1
Cu doar patru etape rămase de disputat, gruparea Armatei ocupă poziția a doua, care asigură prezența pe prima scenă a fotbalului românesc, dar Legea Sportului le spulberă din nou acest vis, pe motiv că nu au reușit să pună la punct schimbarea statutului din drept public în drept privat. O situație care l-a adus pe tehnician în pragul disperării.
Acesta nu și-a mai putut ascunde îngrijorarea cu privire la strategia pentru sezonul viitor, în condițiile în care asupra lotului planează misterul. Cei mai mulți dintre jucători vor părăsi echipa dacă problema dreptului de promovare nu se va rezolva în cel mai scurt timp posibil.
„Nu știu ce se aude cu legea. Noi sperăm ca din sezonul viitor să avem drept de promovare. Nu știu ce lot să fac. Pentru ce să fac? Jucătorii vin și întreabă: ‘avem drept, nu avem drept de promovare?’ Sunt și ei într-o situație…
90 la sută dintre jucători vor avea contractul terminat. E o situație care nu e ușoară. Doar trei-patru au contracte (n.r. în vigoare și din vară). Eu mai am un an, vedem ce va fi”, a declarat Daniel Oprița, imediat după meciul cu Oțelul Galați, încheiat la egalitate, scor 1-1.
Replică pentru Burcă: „Să spui că suntem neamuri eu și Dorinel…”
De asemenea, antrenorul roș-albaștrilor i-a răspuns omologului său de la Dinamo, Ovidiu Burcă, după ce acesta a lăsat de înțeles că se așteaptă la anumite jocuri de culise în partida din Ghencea, având în vedere relația specială pe care Oprița o are cu Dorinel Munteanu. Cel din urmă i-a fost naș de cununie în 2005, apoi i-a botezat fetița.
„Am rămas puțin dezamăgit de ce s-a scris în presă, colegi de-ai mei… Mă refer la Burcă care a zis că așteaptă să vadă ce se întâmplă între Steaua și Oțelul. Să spui că suntem neamuri eu și Dorinel…Să-mi spună și mie ce pot să le spun jucătorilor? N-ai cum. Eu vreau să stau mult în fotbal că sunt tânăr. Nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Încă nu o știu pe asta, cum adică să te duci să le spui jucătorilor să se dea la o parte?
Nu pot să fiu supărat pe jucători, așa e la fotbal. Nu pot să le reproșez că nu au luptat, doar că trebuie să ai mai multă personalitate. Aștept să se termine campionatul, eu mai am un an contract. Nu avem un obiectiv. Dacă suntem în primele 4 și te duci la TAS mă gândesc că pot să joci barajul. Meritul sportiv…Asta e situația”, a conchis Daniel Oprița.