Operațiunea Săvulescu. Detalii din acțiunea organizată de autorități. Cum a fost prins milionarul
Dragoș Săvulescu, fostul acționar al lui Dinamo, a fost arestat luni, 9 august, în Grecia. Omul de afaceri în vârstă de 48 de ani fusese condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul retrocedării ilegale a unor plaje din Mamaia.
În noiembrie 2020, pedeapsa lui Săvulescu a fost redusă cu 3 ani de Ministerul Justiției din Italia, țară în care se afla la acel moment. Ulterior, după o lună, Curtea de Apel București a confirmat sentința inițială. Iar Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut această decizie. Astfel că fostul acționar dinamovist urma să fie închis. Doar că acesta a refuzat să se predea, motivând că el nu recunoaște decizia Instanței din România. Așa că a fost dat în urmărire internațională.
Dragoș Săvulescu, „dat în primire” chiar de iubita sa
Săvulescu nu putea fi arestat cât timp se afla în Italia. Acest lucru se putea întâmpla însă imediat ce el părăsea Peninsula, lucru ce s-a întâmplat în această perioadă. Săvulescu se afla în vacanță în Mykonos alături de iubita sa, Angela Martini, un fotomodel din Albania. Se pare că aceasta a fost chiar cea care l-a dat de gol pe omul de afaceri român. Ea a postat mai multe fotografii din vacanță, iar o prietenă a sa a specificat în comentarii că cei doi se află în Mykonos.
Autoritățile din Grecia au reacționat foarte rapid. Potrivit Libertatea, Dragoș Săvulescu a fost arestat în timp ce se afla în zona morilor de vând din Mykonos. Acea zonă este renumită pentru faptul că găzduiește mai multe restaurante frecventate în special de lumea interlopă de acolo. Săvulescu s-ar fi aflat la bar alături de doi prieteni și nu a opus rezistență în momentul în care a fost arestat, conform sursei citate.
În urma cooperării polițienești internaționale, Dragoș Săvulescu a fost reținut, de autoritățile elene, noaptea trecută, în Grecia (Mykonos). Astăzi, acesta urmează a fi prezentat instanței, pentru confirmarea mandatului european de arestare”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române luni, 9 august.
Omul de afaceri a susținut în mai multe rânduri că nu recunoaște deciziile Justiției din România
Fostul acționar al lui Dinamo a declarat în mai multe rânduri că este nevinovat. Mai mult, el a spus că nu are de gând să se preda, întrucât nu recunoaște deciziile luate de Justiția din România, pe care o consideră coruptă.
Am ales să nu mă predau autorităţilor române pentru a-mi ispăşi o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată dată de nişte judecători corupţi de sistemul din care fac parte, fără conştiinţă şi plini de ură la adresa unor oameni nevinovaţi!! NU RECUNOSC SISTEMUL DE JUSTIŢIE CORUPT DIN ROMÂNIA!!! Am decis să lupt până la capăt pentru a-mi demonstra nevinovăţia. Și pentru a-i demasca pe oamenii servili unui sistem de justiţie bolnav din România!
Voi face din acest caz nu numai un caz super-dezbătut la nivel naţional ci şi un caz cunoscut internaţional, pentru a atrage atenţia opiniei publice din ţările civilizate asupra nedreptăţilor, ilegalităţilor şi abuzurilor pe care actualul sistem de justiţie din România le face!”, a transmis Săvulescu în martie 2019 printr-o postare pe o rețea de socializare.