Operat la Barcelona, Hanca vrea să joace la EURO! „Sigur ne calificăm. Am făcut un pariu cu mine”

14 11. 2023, 22:19
Sergiu Hanca s-a operat

Sergiu Hanca s-a operat la Barcelona după accidentarea urâtă din meciul cu FCSB. Dawa a intrat violent la fotbalistul Petrolului care nu a mai putut continua partida.

Hanca a ajuns pe mâna unuia dintre cei mai buni doctori din România și intervenția chirurgicală a fost un succes. Fotbalistul prahovenilor va reveni pe gazon anul viitor.

„Azi dimineață m-am operat. Câteva dureri. M-am pus niște calmante. Mi-a reparat trei ligamente la gleznă. Toată operația a decurs foarte bine. Sunt recunoscător clubului că a făcut tot posibilul. M-a operat unul dintre primii 10 specialiști din Europa. Refacerea o fac tot aici, în Barcelona. Recuperarea este la 3 luni, adică să pot juca. Mi-am făcut un pariu cu mine, să revin mai repede, că e greu să mă uit la TV. Când am simțit durerea îmi căutam piciorul rupt. Credeam că e piciorul rupt. Este prima accidentare din viața mea. O accidentare ca și operație nu am avut niciodată. Sper să fie și ultima. Mental, sunt mai ambițios ca niciodată”, a spus Hanca la Digi Sport.

De pe patul de spital, Hanca și-a stabilit un obiectiv îndrăzneț.

„Sper să joc la EURO. Sunt sigur că ne calificăm. Îl cunosc pe Mister (n.r. Edi Iordănescu) încă de la Târgu Mureș, atunci când eram un copil”, a spus Hanca la Digi Sport.

România joacă, sâmbătă, cu Israel umeci decisiv pentru calificarea la EURO.