Continuă periplul de vacanță al tricolorilor? (P)

14 10. 2024, 17:53

După excursia estivală de la Larnaca, băieți lui Mircea Lucescu vor să bifeze cu succes și teambuilding-ul de la Kaunas!

Tricolorii și-au menținut cadența infernală din grupa 2 a zonei C din Liga Națiunilor după o nouă victorie reconfortantă, împotriva Ciprului. Ajunși practic la jumătatea parcursului în competiția europeană, elevii lui Mircea Lucescu au o serie pozitivă de trei victorii, dar mai ales o medie îmbucurătoare de minim 3 goluri pe meci. Dacă în privința obținerii locului 1 lucrurile par clarificate, pentru a spera la barajul pentru Campionatul Mondial din 2026, România are nevoie de maxim de puncte, iar fiecare meci trebuie tratat cu seriozitate, chiar dacă valoarea adversarilor din grupă este vizibil sub cea a reprezentativei noastre.

Tricolorii au fost nevoiți să treacă de la soarele îmbietor al Afroditei la o atmosferă ostilă și o temperatură de 7 grade la Kaunas. Vremea și gazonul prost al arenei Dariaus ir Gireno, unde se va disputa meciul, par să fie principalele impedimente în calea naționalei noastre. Lituanienii au jucat nesperat de bine în urmă cu o lună la București și doar inspirația de final a rezervelor Mitriță și Ianis Hagi au evitat o surpriză neplăcută. În weekend însă, balticii au revenit în nota prestațiilor din acest an și au pierdut cu 1-2 în fața kosovarilor, după un meci fără sare și piper.

Adept a continuității, selecționerul României a mizat pe unsprezecele standard la Larnaca și, în ciuda speculațiilor din presă de după meci, va efectua puține modificări în primul 11. În primul rând, în locul suspendatului Bancu va intra Chipciu, iar între buturi, probabil că Horațiu Moldovan, cu un start bun de sezon la Sassuolo, va primi tricoul de titular. Un amănunt interesant: după meciul cu Cipru, Lucescu s-a dus glonț să discute cu Mitriță, nefolosit niciun minut la Larnaca și foarte probabil olteanul va primi un tricou de titular sau mai multe minute la Vilnius. Il Luce este presat însă și de forma bună a lui Florinel Coman, care reclamă, de asemenea, o prezență mai consistentă în meciul cu Lituania.

România este neînvinsă de 7 meciuri oficiale în deplasare și cel mai probabil va bifa încă o victorie în Liga Națiunilor, mai ales că Lituania este unul din adversarii noștri preferați. Din 2008 încoace, i-am învins pe baltici în toate cele șase întâlniri directe.

Pe www.stanleybet.ro și în agenții, România are cotă 1,74 că va învinge și va marca minim 2 goluri (2&2+)!

Echipe probabile:

LITUANIA: Gertmonas; Sirvys, Kazukolovas, Girdvainis, Tutyskinas; Vorobjovas, Gineita; Dolznikov, Slivka, Cernych; Kucys

ROMÂNIA: Moldovan; Rațiu, Drăgușin, Burcă, Chipciu; R. Marin, M. Marin, Stanciu; Man, Drăguș, Coman (Mitriță)