Omul care vrea să falimenteze Dinamo pune cărțile pe masă. „Nu am cu cine vorbi”
Fanii au rămas fără cuvinte când au aflat că Dusan Uhrin jr ar dori să falimenteze Dinamo. Antrenorul care a fost apreciat în Ștefan cel Mare solicită plata banilor care i se datorează după ultimul mandat, în care nu a putut salva echipa de la retrogradare.
Dusan Uhrin se apără după ce a fost acuzat că vrea să falimenteze Dinamo. „Nu m-a căutat nimeni”
Dusan Uhrin jr. s-a adresat RTZ și a transmis și instanței solicitarea de plată, creanță curentă, pe care o are pentru suma de 12.800 euro, reprezentând întregul contract, până în luna Iunie. Acesta a stat pe banca tehnică la barajul de retrogradare/promovare cu „U” Cluj. Ulterior, și-a încheiat înțelegerea cu Dinamo și a plecat din România. Oficialii și fanii dinamoviști s-au declarat deranjați de atitudinea antrenorului dar acesta a explicat cum s-a ajuns la acest gest. Cehul a încercat să ia legătura cu persoane din club, ca să soluționeze problemele legate de datorii, dar fără succes.
Eu nu vreau să fac rău clubului, lui Dinamo, aș vrea să ajungem la consens. Dar dacă n-am cu cine vorbi… Eu am fost de două ori la Dinamo, de când au început problemele. Prima oară, am reușit să salvez echipa și am renunțat la toți banii, pentru interesul clubului. A doua oară, n-am mai reușit, dar am cerut ca Dinamo să-și îndeplinească atribuțiunile pentru care s-a angajat. Oricum, întotdeauna am fost angajat pe bani puțini, nu am strâmbat din nas când au fost întârzieri. Altceva, chiar nu mai am de discutat despre acest subiect, a declarat antrenorul pentru GSP
Dorin Șerdean a câștigat definitiv procesul cu SC Dinamo 1948 SA
Dorin Șerdean a avut câștig de cauză în această speță în martie 2022. Ulterior, întrucât administratorul judiciar a amânat cât a putut de mult repunerea sa în funcție, el s-a adresat Judecătoriei Sectorului 2 cu o cerere de încuviințare pentru executare silită.
Apoi, cu un ultim efort în acest sens, acea acțiune a sa a fost contestată de SC Dinamo 1948 SA, prin administratorul judiciar RTZ & Partners SPRL, filiala București. În cursul zilei de luni, 13 februarie, Curtea de Apel București a stabilit că apelul „câinilor” a fost nefondat. Prin urmare, Dorin Șerdean trebuie să fie repus în funcție și să primească, pe lângă salariile aferente din urmă și 8.330 de lei, cheltuieli de judecată.
Această decizie va genera o problemă uriașă în cadrul SC Dinamo 1948 SA. Asta pentru că, înainte de insolvență, Dorin Șerdean a avut funcția de președinte executiv la clubul alb-roșu. Acum, întrucât societatea se află în plin proces de reorganizare judiciară, corespondentul acelui post este cel de administrator special, funcție deținută în prezent de Vlad Iacob.
Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru PlaySport în iunie 2021, Dorin Șerdean a spus că repunerea sa în funcție la Dinamo este, în primul rând, o chestiune de onoare. El privește acest lucru drept o „reparație morală” pentru faptul că a fost îndepărtat din club într-un mod nelegal.
În cazul meu este vorba de o chestiune de onoare, de principiu. E dreptul meu, o reparație morală, pentru că ce s-a întâmplat nu a fost nici corect și nici legal. Vreau să iasă la lumină nedreptatea. Am fost dat afară pentru abateri grave, cum pot sta eu cu această pată… „abateri grave”, care sunt, domnule, abaterile grave? „Fiat iustitia, et pereat mundus” (n.r. Să se facă dreptate, ca să nu piară lumea), a spus Dorin Șerdean la acea vreme.