Omul care l-a bătut pe David Popovici și a doborât recordul mondial, acuzat de un nume greu că a “furat” în bazin

01 08. 2024, 18:19

Fostul înotător australian Brett Hawke, recunoscut ca unul dintre cei mai cunoscuți experți în natație la nivel mondial, a lansat acuzații serioase împotriva lui Zhanle Pan (19 ani), câștigătorul probei de 100 m liber de la Jocurile Olimpice.

Victoria tânărului chinez, obținută cu un timp record mondial de 46,4 secunde, a ridicat semne de întrebare în rândul comunității sportive.

Performanța controversată a lui Zhanle Pan

Zhanle Pan a dominat cursa de 100 m liber, încheind la peste o secundă în fața lui Kyle Chalmers, care a obținut argintul. Australianul Chalmers a reușit să îl depășească pe David Popovici cu doar o sutime de secundă, în timp ce Popovici, la rândul său, l-a devansat pe maghiarul Nandor Nemeth pentru a-și asigura bronzul, tot cu o diferență de doar o sutime.

Victoria lui Pan a fost întâmpinată cu suspiciune de Brett Hawke, care și-a exprimat public indignarea și a sugerat că tânărul înotător chinez ar fi recurs la metode neortodoxe pentru a obține acest rezultat. Într-un videoclip postat pe Instagram, Hawke a declarat:

„Uite, o să fiu sincer, sunt nervos după acea cursă. Sunt nervos pentru mai multe motive. Prietenii mei sunt cei mai rapizi înotători din istorie, de la Rowdy Gaines, la Alex Popov, la Gary Hall Jr, Anthony Irvin și până la ‘Regele’ Kyle Chalmers. Îi știu foarte bine pe acești oameni, îi studiez de 30 de ani. Am studiat acest sport, am studiat viteza, o înțeleg. Sunt un expert în asta, cu asta mă ocup, ok? Sunt supărat acum, pentru că nu câștigi la 100 m liber la o lungime de un corp. Pur și simplu nu o faci”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Brett Hawke (@hawkebr)

Argumentele lui Hawke

Hawke a continuat, argumentând că performanța lui Pan nu este posibilă din punct de vedere uman: „Nu este posibil uman să câștigi la o lungime de un corp. Nu îmi pasă ce spune oricine. Nu e vorba de rasă, nu e vorba de o persoană specifică sau de o nație, este doar ceea ce văd și ce știu. Nu e adevărat, nu ai cum să câștigi așa. Kyle Chalmers, David Popovici, Jack Alexy… nu îi bați pe acești tipi la o lungime de un corp, la 100 m liber. Nu este uman posibil, deci nu îmi spuneți, nu îmi băgați pe gât victoria. Nu e reală.”

Acuzațiile lui Hawke au stârnit o mare controversă și dezbateri în lumea natației. Susținerile sale aduc în prim-plan discuții sensibile despre integritatea sportivă și utilizarea substanțelor interzise. Până în acest moment, nu există dovezi concrete care să susțină acuzațiile de dopaj împotriva lui Zhanle Pan.