Oleksandr Zinchenko, mărturisire cutremurătoare despre ce trăiește de când a început războiul. “Plâng din orice!”. Singurul lucru care-l oprește să meargă pe front

05 03. 2022, 13:10
Oleksandr Zinchenko, marturisire cutremuratoare despre ce traieste de cand a inceput razboiul. “Plang din orice!” Singurul lucru care-l opreste sa mearga pe front

Oleksandr Zinchenko (25 de ani), fundaș stânga la Manchester City și internațional ucrainean cu 48 de meciuri în prima reprzentativă, a făcut o mărturisire cutremurătoare despre ce trăiește de când a început războiul. Contactat de BBC pentru a oferi un interviu, Zinchenko a povestit cum a primit vestea invaziei din Ucraina și le-a transmis jurnaliștilor cât de mult suferă în fiecare zi.

„Eu doar plâng. Pot să plâng din orice”. Oleksandr Zinchenko, mărturisire cutremurătoare. Ce trăiește de când a început războiul

Oleksandr Zinchenko, unul dintre fotbaliștii de bază ai naționalei din Ucraina, a oferit recent un interviu pentru BBC în care le-a explicat jurnaliștilor ce trăiește în fiecare zi de când a început războiul.
Ziua de 24 debruarie 2022, când Rusia a pornit invazia din Ucraina, l-a prins pe Zinchenko în Anglia. El este legitimat la Manchester City din iulie 2016, iar în acest sezon a evoluat 16 meciuri pentru echipa antrenată de Pep Guardiola.
Totuși, chiar dacă s-a aflat departe țara sa, Zinchenko spune că a fost cutremurat încă din primele minute în care a aflat că a început războiul. Soția sa, care îi e alături în Manchester, i-a dat vestea:

La miezul nopții, ora Marii Britanii, soția mea m-a trezit și plângea. La început nu am înțeles de ce. Am fost în stare de șoc. Soția mi-a arătat videoclipurile, pozele, tot ce se întâmplă acum în Ucraina. Poate că cel mai apropiat sentiment este atunci când cineva dintre apropiații tăi moare. Știi, acel sentiment care te face să se simți rău în interior. Dar asta este și mai rău.

Eu doar plâng. A trecut deja o săptămână și nu mai contabilizez zilele, dar faptul că pot conduce mașina spre terenul de antrenament, sau că pot merge oriunde nu mai contează. Pot să plâng din orice. Este totul în mintea mea. Imaginează-ți locul în care te-ai născut, unde ai crescut. Și acum e doar un teren gol”, a transmis Oleksandr Zinchenko, pentru BBC.

Familia, singurul motiv pentru care Oleksandr Zinchenko stă departe de front. „Vă spun sincer, eram acolo!”

În ultimele zile, mai mulți sportivi s-au întors în Ucraina pentru a se alătura armatei și a lupta împotriva invaziei ruse. Tenismenul Sergiy Stakov a plecat în Kiev, de unde face zilnic un jurnal de război. De asemenea, un fotbalist a fost deja ucis în conflictul armat din Ucraina.

În ciuda riscurilor enorme la care s-ar fi expus, Oleksandr Zinchenko spune că s-ar fi alăturat celorlalți sportivi care au mers în Ucraina să-și apere țara. Totuși, fundașul lui Manchester City spune că în aceste momente trebuie să rămână alături de familia sa:

Voi fi sincer, dacă nu ar fi fiica mea, familia mea, aș fi acolo. M-am născut așa. Cunosc oamenii din țara mea, mentalitatea lor și ei toți gândesc exact la fel.

Sunt atât de mândru că sunt ucrainean și voi fi pentru totdeauna, pentru tot restul vieții mele.

Cunosc oamenii, mentalitatea poporului meu, ei preferă să moară și vor muri. Dar nu vor renunța”, a mai declarat Oleksandr Zinchenko, conform sursei citate.

25.000.000 de euro este cota de piață a lui Zinchenko, potrivit Transfermarkt. Pentru naționala Ucrainei, Zinchenko a marcat 8 goluri în 48 de apariții.