Oficial. Încă un star de la PSG a ajuns la arabi! Campioana Franței va primi o sumă uriașă

13 09. 2023, 21:37

Arabii nu au limită în încercarea de a-și transforma competiția într-una dintre cele mai bune ale lumii. După Neymar, PSG a mai cedat un star, în schimbul unei sume uriașe.

Arabii au mai transferat un star de la PSG: Suma este uriașă

În marile campionate ale Europei, perioada de mercato s-a încheiat de ceva timp, dar în Qatar continuă până luni, 18 septembrie. Așa se face că Marco Verratti a reușit să plece de la PSG, după o întreagă vară în care conducerea a încercat să-l vândă.

De fiecare dată s-a lovit de refuzul său, ceea ce a dus la excluderea de pe lista trimisă celor de la UEFA în vederea participării în grupele Ligii Campionilor. Nici în competiția internă nu a bifat vreun minut în actuala stagiune.

Cu puțin timp în urmă, Al Arabi a anunțat oficial, prin intermediul rețelelor de socializare, transferul mijlocașului, care a semnat un contract valabil până în 2026. Campioana Franței a primit în schimbul său 45 de milioane de euro.

Transferat în 2012 de la Pescara, pentru 12 milioane de euro, acesta a devenit rapid om de bază în compartimentul median, bifând în total nu mai puțin de 416 meciuri. Palmaresul mai cuprinde 30 de trofee, toate pe plan intern. Site-urile de specialitate îl evaluează în momentul de față la 40 de milioane de euro.

Starurile care sperau să ajungă la arabi, dar au fost ignorate

Dacă Marco Verratti a fost pe placul șeicilor, despre alte trei nume importante ale fotbalului european nu se poate spune același lucru. Mario Hermoso (28 ani, 20 de milioane de euro cotă de piață), Marcos Llorente (28 ani, 35 de milioane de euro cotă de piață) și Saul Niguez (28 ani, 10 milioane de euro cotă de piață) așteptau cu nerăbdare propunerile, dar acestea nu au venit.

Cu toții s-au numărat în ultimele sezoane printre piesele de bază din angrenajul gândit de Diego Simeone la Atletico Madrid. Transferurile arabilor nu sunt făcute, însă, la voia întâmplării, ci în baza unor criterii clare vizând calitatea, popularitatea și impactul media. În total s-au cheltuit peste 955 de milioane de euro, după cum urmează:

Al-Hilal – 353,1 milioane de euro
Al-Ahli – 197,5 milioane de euro
Al-Nassr – 165,1 milioane de euro
Al-Ittihad – 119,39 milioane de euro
Al-Shabab – 34,38 milioane de euro
Al-Ettifaq- 36,3 milioane de euro
Al-Taawoun – 14,98 milioane de euro
Al-Fayla – 8,15 milioane de euro
Abda Club – două milioane de euro
Al-Fateh – 5,75 milioane de euro
Damac – 5,3 milioane de euro
Al-Riyadh – un milion de euro
Al-Raed – niciun ban
Al-Hazem – 1,75 milioane de euro
Al-Tai – 3,32 milioane de euro
Al-Okhdood – 1,09 milioane de euro
Al-Khaleej – 4,07 milioane de euro
Al-Wehda – 1,2 milioane de euro