Oferte pe bandă rulantă pentru Andrea Compagno. Dezvăluiri despre echipele care l-au dorit pe italianul de la FCSB
Gigi Becali se paote felicita măcar pentru transferul lui Andrea Campagno, în această vară. Patronul FCSB a plătit o sumă importantă pentru italian, 1,5 milioane de euro, dar atacantul a avut evoluții bune și a și marcat goluri importante.
Andrea Compagno, revelația sezonului. Italianul a fost refuzat de mai multe echipe, la venirea în România
Adrian Mititelu a făcut o afacere excelentă, când l-a adus pe atacantul italian, din ligile inferioare din Peninsulă. În Bănie, Compagno a devenit un jucător important, iar acum are șanse amri să devină golgheterul campionatului, la FCSB. Italianul are deja 11 goluri în acest sezon. Evoluțiile lui nu sunt o surpriză pentru omul care a contribuit la aducerea jucătorului în România, Renzo Rossi.
Pe mine nu mă miră, de altfel orice jucător de la primele clasate din liga a treia din Italia, pot juca fără probleme în Superliga, poate la nivele de retrogradare. Eu zic cîă primele echipe din Serie C pot juca fără probleme în România, în prima ligă. De aceea spun că nu este o întâmplare cu Compagno. Cu trei ani în urmă eu l-am propus la multe echipe. Venea gratis, cerea un salariu mic. Am fost refuzat de multe formații, nu are sens să le dau nume. Domnul Mititelu s-a riscat și uite pe cât l-a vândut.
Are experiență, are poziționare, are mentalitate bună, așa că nu este o surpriză, a spus Rossi, pentru Prosport
Valentin Badea este încântat de aducerea lui Andrea Compagno la FCSB
Valentin Badea a fost atacantul care a calificat FCSB în grupele Champions League în sezonul 2006-2007. El a marcat ambele goluri în returul cu Standard Liege, de la București, din turul trei preliminar al competiției, încheiat cu scorul de 2-1 pentru roș-albaștri pe stadionul „Lia Manoliu” din Capitală. Astfel, după egalul din turul de la Liege, scor 2-2, campioana României de la acel moment a obținut prima calificare a unei echipe din țara noastră în Champions League, în actualul format al competiției.
De asemenea, fostul fotbalist important de la FCSB a vorbit și despre faptul că rezultatele din campionat ale fostei sale echipe s-au îmbunătățit considerabil în ultima perioadă. Totuși, el a admis că jocul nu este încă la cel mai înalt nivel.
Ca și echipă, este într-o creștere. S-a văzut și după rezultate. Să sperăm că vine și jocul odată cu rezultatele. (n.r. despre Andrea Compagno) Cred că este unul dintre cei mai buni atacanți din ultimii 10-15 ani la Steaua (n.r. FCSB). Este un jucător complet, face faza defensivă. Este un jucător cu un travaliu foarte mare.