Divizarea produsă în urmă cu mai mulţi ani în familia Stelei produce şi acum efecte.
Confuzia generată în urma proceselor interminabile prin care istoria clubului a fost revendicată de ambele entităţi are darul de a-i bulversa pe foştii jucători ai roş-albaştrilor.
Iar teama ca scenariul să se repete îi paralizează pe reprezentanţii MApN. Care nu îndrăznesc din acest motiv să schimbe modul de organizare al clubului readus la viaţă în 2017. Şi care deţine brandul Stelei. Alexandru Chipciu a fost jucător al celor de la FCSB între 2012 şi 2016. Iar mijlocaşul Universităţii Cluj este trup şi suflet alături de foştii săi colaboratori.
Jucătorul nu se fereşte să explice felul în care percepe războiul pentru istoria singurei echipe româneşti cu un trofeu european în palmares.
„Oamenii cu care am lucrat de-a lungul timpului sunt apropiați de sufletul meu, bucătari, ofițer de presă, am trăit cu ei, am cunoscut „faima” cu ei atunci la Steaua sau cum se numește acum, FCSB. Și CSA, cu Peluza Sud, și ei au fost alături de mine în momentele acelea. E puțin ciudat, dar nu e problema mea.
Steaua e acolo unde sunt oamenii, clar. Sunt și oameni care au interese să spună „aia e Steaua, aia nu e Steaua” în funcție de relația cu patronul. Unde se duce lumea acolo e Steaua! Stau să mă gândesc că în 2012 au ieșit 70 000 de oameni pe bulevardul Decebal și în Piața Unirii când am câștigat campionatul!”, au fost vorbele fotbalistului de 33 de ani.
Chipciu este de părere că un scenariu asemănător celui din urmă cu mai bine de zece ani, atunci când Gigi Becali şi generalii din MApN au ajuns la cuţite este posibil să se repete peste ani. Iar ruptura din prezent ar putea deveni o constantă în viitor.
„Nu ma pricep la asta, sunt slab rău de tot la politică. Nu mai înțeleg nimic. Înainte a fost domnul Gigi Becali care a luat Steaua că nu mai putea să fie la stat. Acum e invers? Nu pot să îmi dau seama. O sa vină altcineva, să trateze Steaua cum a tratat-o domnul Becali și suporterii de la Peluza Sud o sa zică: „Nu îl vrem nici pe el patron, hai să mai facem vreo 3 echipe!”. Cam așa a fost! În fine, nu vreau să mă bag!”, a mai punctat fotbalistul ardelenilor.