După golul din derby-ul Clujului, Daniel Bîrligea i-a declarat război Rapidului. Cele două se vor lupta pentru calificarea în fazele superioare ale Cupei României.
CFR Cluj a reușit să obțină doar o remiză pe terenul rivalei din oraș, scor 1-1, în runda cu numărul doi din grupele Cupei României. „Șepcile roșii” au deblocat tabela înaintea pauzei, după autogolul lui Kresic, iar Bîrligea a restabilit egalitatea în minutul 66, la scurt timp după ce a fost introdus pe teren.
Ulterior, atacantul fostei campioane s-a arătat nemulțumit de rezultat, însă a dat asigurări că atât el, cât și colegii vor merge în Giulești cu gândul să tranșeze calificarea în faza sferturilor. Partida este programată pe 6 decembrie.
Lupta este cât se poate de strânsă în Grupa B. CFR, U Cluj și Rapid ocupă podiumul, fiecare cu patru puncte, în vreme ce Alexandria e pe poziția a patra, cu trei puncte. Pe ultimele locuri se află CSA Steaua cu un punct, respectiv FC Botoșani, care a pierdut ambele dueluri de până acum.
„Un meci greu, un derby pentru care ne-am pregătit mult, posibil și cu multă presiune. Am coborât în teren cu gândul să câștigăm, dar la început nu prea am jucat bine, ne-au luat puțin prin surprindere. Nu sunt fericit pentru jocul de astăzi, am luat doar un punct, dar e mai bine decât nimic. Așteptăm următorul meci, o să ne luptăm cu Rapid pentru calificare.
Eram proaspăt de pe bancă și am dat tot ce am putut să aducem ceva acasă. Din păcate a fost doar 1-1, dar asta e. Atmosfera frumoasă, fiecare derby a fost frumos, nu avem ce să zicem. Îl așteptăm pe următorul. Golul este mereu important pentru un atacant. Cu Rapid o să fie cu siguranță o luptă pentru calificare, miza este mare”, a declarat Bîrligea.
Parcursul pozitiv din ultima perioadă le-a dat speranțe și celor de la U Cluj. Daniel Popa a dat glas dorinței întregului vestiar, aceea de a ajunge din nou în finala Cupei și a cuceri trofeul.
„În prima repriză, cei de la CFR nu știu dacă s-au apropiat de poarta noastră. În a doua repriză i-am lăsat să se apropie și au avut câteva ocazii, dar cred că trebuia să luăm cele trei puncte.
Vreau să le mulțumesc suporterilor, ne-am susținut din primul până în ultimul minut. Ne-am fi dorit câștigăm, pe final chiar am avut câteva ocazii să facem 2-1. Ne dorim să se repete istoria până în finală și apoi să câștigăm Cupa”, a spus mijlocașul „Șepcilor Roșii”.