O frumusețe răpitoare i-a sărit în brațe lui Belodedici după meciul Generației de Aur. Cât de frumoasă e Zandalee, fiica sa în vârstă de 26 de ani

Alex Matei 26.05.2024, 19:15

Miodrag Belodedici a avut parte de o surpriză de zile mari la meciul care a marcat retragerea Generației de Aur. O tânără superbă i-a sărit în brațe imediat după fluierul final.

Vorbim despre fiica sa din prima căsătorie, Zandalee, care a avut ocazia, la 26 de ani, să-l vadă pentru prima dată pe terenul de fotbal. Evident, emoția a atins cote maxime.

Fostul fundaș s-a numărat printre cei mai activi dintre membrii echipei care a scris istorie cu trei decenii în urmă, la Campionatul Mondial din SUA. Florin Prunea chiar l-a lăudat. „ L-ai văzut pe Belo cât a alergat? Așa ceva nu am mai văzut. Stăteam și mă uitam de pe margine și nu îmi venea să cred”, a spus acesta.

Apariție fermecătoare la meciul de retragere al Generației de Aur. I-a sărit în brațe lui Belodedici

Zandalee este rodul iubirii dintre Miodrag Belodedici și Sandra Macovescu, de care a divorțat în 2001 după câțiva ani de căsnicie, lăsându-i jumătate din averea sa, inclusiv casa din Valencia, achiziționată în perioada în care evolua pentru „lilieci”.

Tânăra nu putea rata ocazia de a-i fi alături tatălui său la meciul de retragere al Generației de Aur. Cu atât mai mult cu cât a fost pentru prima și ultima dată când l-a putut vedea la lucru direct din tribună.

„Sunt foarte mândră de el, e prima dată când am venit să îl văd la stadion şi mă simt foarte mândră. (n.r. S-a lăsat cu lacrimi?) Da, eu cred că da! Era foarte emoţionat, foarte nervos, acum cred că e fericit că au şi câştigat, e ultima dată

. Da, a fost prima dată când l-am văzut jucând faţă în faţă! L-am mai văzut pe video, dar eram prea mică. A jucat tot timpul bine”, a mărturisit Zandalee pentru as.ro.

Ce carieră a ales fiica fostului mare fundaș

Cu ani în urmă, într-unul dintre puținele interviuri în care a adus vorba despre superba sa fiică, Miodrag Belodedici a dezvăluit, mândru nevoie mare, că aceasta și-a dorit o carieră în turismul hotelier. De aceea a și absolvit ulterior cursurile Facultății de profil din Valencia.

„Ea şi-a dorit să lucreze în domeniul hotelier şi cred eu că va face carieră. Mi-aş fi dorit ca ea să cocheteze cu lumea sportului, dar nu a fost să fie. Dacă ei i-a plăcut turismul, a fost o alegere pe care a făcut-o de când era adolescentă, iar eu am încurajat-o să facă doar ceea ce-i place”, spunea fostul mare internațional, potrivit unica.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622