O companie românească ar putea revoluționa fotbalul mondial! Oricine poate investi într-un jucător: „Avem oameni de la Barcelona și Bayern”. Video exclusiv
Un proiect românesc al cărui scop principal este descoperirea tinerilor talentați din întreaga lume ar putea revoluționa fotbalul. Oricine poate investi cu ușurință într-un jucător și să-i ofere astfel sprijin în carieră.
Toate detaliile au fost oferite în ediția de luni, 1 aprilie a emisiunii PlaySport Live. Omul care a implementat această idee a explicat cum funcționează.
Cum vrea o companie românească să revoluționeze fotbalul mondial. Oricine poate investi într-un jucător
Concret, Nordensa este prima platformă din lume prin care suporterii pot sări în ajutorul jucătorilor talentați din toate colțurile lumii. O întreagă echipă de scouteri profesioniști care au colaborat cu Bayern Munchen, Arsenal și Barcelona se ocupă cu identificarea lor.
Potrivit lui Adrian Docea, fondatorul și CEO-ul startup-ului, în momentul de față există parteneriate cu 17 cluburi, dintre care 4 din România. Dinamo este doar un exemplu.
„Am adunat o echipă de scouts foarte bună, avem oameni de la Arsenal, Bayern Munchen, Barcelona și ne asigurăm în felul acesta că găsim talente în toată lumea. Am început cu Africa, acum cu America de Sud. Ei vor fi pe platforma noastră și fanii îi vor putea susține. Este un business românesc, dar cu activitate în toată lumea.
Avem parteneriate cu 17 cluburi, dintre care 4 din România. Dinamo a fost chiar primul club cu care am început colaborările în România. Cred că o să meargă foarte bine, mai ales în următoarea perioadă de transferuri. Acum avem discuții despre ce poziții au nevoie, cum îi putem ajuta pe partea de scouting, dar efectele le veți vedea în vară”, a declarat Adrian Docea la PlaySport Live.
„În momentul în care un jucător are potențial, muncește, are talent, scouterii noștri îl observă”
Totodată, a fost relatat cazul unui jucător care a evoluat pentru naționala U21 a Camerunului și a întâmpinat probleme cu impresarul, întrucât nu reușea să prindă un transfer în România. Listarea pe platformă i-a adus în doar nouă zile 19.000 de euro din partea fanilor din 25 de țări, ulterior a ajuns la Dinamo Tibilisi, acum se află în Croația, iar în vară va semna, cel mai probabil, cu o formație din primul eșalon al Austriei.
„Primul transfer a fost al unui jucător din naționala U21 a Camerunului. Ajunsese într-o situație neplăcută, agentul lui nu reușea să-l mute în Europa, acolo câștiga foarte puțin și trebuia să-și țină familia. L-am listat în Nordensa, nouă zile mai târziu strânsese 19.000 de euro de la fanii din 25 de țări. L-am mutat la Dinamo Tibilisi, și-a crescut salariul de zece ori în câteva zile, acum deja joacă în Croația, probabil va juca în curând în Austria, în prima ligă, are un traseu bun. În momentul în care un jucător are potențial, muncește, are talent, scouterii noștri îl observă.
Am făcut progrese mari luna trecută, am cumpărat un pachet de date pentru care tot am încercat să strângem bani. În sfârșit ni l-am permis, monitorizăm mii și mii de jucători și detectăm talente într-un ritm mult mai rapid. În momentul în care lași ușa deschisă pentru oricine să-și arate talentul, asta mănâncă timp. Acum, de când avem acest sistem de date, vedem jucătorul care crește într-un ritm neobișnuit, îl scanăm, îl trimitem spre echipa de scouting să fie analizate și ne mișcăm mai repede. Avem niște algoritmi avansați.
În momentul în care un club, un director sportiv, vede aceste date, ajungem în faza a doua, video scouting. Asta toată lumea face, antrenorul tot va observa talentul respectiv, nu ne blocăm prea mult în ideea că un club nu acceptă data scouting. Noi facem partea asta și deja le arătăm un jucător din Togo de care nu știe nimeni, să arunce un ochi”, a mai spus fondatorul și CEO-ul Nordensa.