Pintilii a făcut comparație între Școala de Antrenori din Moldova și cea din România.
Mihai Pintilii ocupă postul de antrenor secund la FCSB, asta deși se zvonește că el este, de fapt, „principal” la antrenamentele formației roș-albastre. În prezent, fostul internațional român nu poate fi, în mod oficial, antrenor principal, deoarece nu deține licența PRO.
Pentru a-și obține licența PRO, Pintilii urmează Școala de Antrenori din Republica Moldova.
Mihai Pintilii a criticat Școala de Antrenori din România, enumerând o parte dintre motivele pentru care a ales să își obțină licența PRO în Moldova.
„La Chișinău mergem cu mașina. Merg cu Săpunaru, cu Herea și cu Daniel Bălașa. Facem șase ore cu mașina. Facem cu schimbul, nu conduc doar eu. Modulul durează trei zile. În fiecare zi de la 8:00 când avem micul-dejun și se termină totul la 12 când avem analiza meciului. A doua zi dimineață o luăm de la capăt.
Sunt lucruri care mă ajută în Moldova. Vor să te ajute și nu vor să te nenorocească. Vor să te ajute să-ți iei licența. Asta nu înțeleg românii aici. Eu aici îmi iau carnetul de antrenor și mă pun să fac niște chestii care n-au nicio logică… N-au nicio legătură.
Eu am 46 de meciuri la echipa națională, iar ei pe mine și pe Chipciu ne-au pus să dăm pas cu latul! Am nevoie de asta la carnetul de antrenor? Sau să dau cu capul! Mi se par lucruri care nu-și au logica. Ok, învață-mă… Du-mă la școală să fac anatomie, biologie, biomecanică. Da, sunt de acord să merg să învăț. Dar să mă scoți afară să dau pas cu latul sau să fac un plan de antrenament mi se pare că e prea mult. Eu mă duc, că trebuie să fac chestia asta”, a declarat Mihai Pintilii, pentru GSP.