Sala Sporturilor din Constanța trebuia să găzduiască sâmbătă seară derby-ul dintre CSM și Sepsi, primele două clasate din Liga Națională de baschet feminin.
Numai că meciul nu a mai avut loc dintr-un motiv incredibil. Concertul lui Tzancă Uraganu a mutat partida la anul, anunță gsp. Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța le-a închiriat sala organizatorilor concertului și a transmis, inițial, că este vorba despre un program de colinde. Numai că ritmurile s-au schimbat, iar obiectivul de folosință al sălii a fost și el adaptat peste noapte. După ce artistul a început promovarea pe paginile sale sociale, s-a aflat despre ce manifestație era, de fapt, vorba.
CSM a solicitat federației de baschet ca partida să fie amânată, iar cererea a fost aprobată și meciul se va disputa abia la anul. Fetele nu au putut nici să se antreneze în ultimele zile, tinând cont că pregătirile pentru concert au blocat accesul pe parchet.