„Nu te-a tentat să rămâi, dacă se investesc bani?”. Întrebarea care l-a lăsat fără replică pe Ovidiu Burcă
Întrebarea care l-a lăsat fără replică pe Ovidiu Burcă, în cadrul ultimei conferințe la Dinamo.
Ovidiu Burcă a decis, împreună cu șefii lui Dinamo, să renunțe la postul de antrenor, având în vedere evoluțiile slabe ale echipei.
Întrebarea care l-a lăsat fără replică pe Ovidiu Burcă
Ovidiu Burcă a dezvăluit faptul că noul antrenor va avea condiții mai bune decât el, la Dinamo, deoarece acționarii clubului ar avea de gând să investească sume considerabile în transferuri.
Totodată, Burcă a fost pus în dificultate, atunci când a fost întrebat dacă a fost tentat să rămână la echipă, având în vedere că acționarii vor să investească mai mult. Tehnicianul a evitat întrebarea oferind un răspuns evaziv.
„Știam acest lucru și am trăit această experiență și la Rapid (n.r. că sunt antrenori care îi vor postul)… Nu am primit oferte. Sunt mulți antrenori talentați care pot să facă multe lucruri la Dinamo.
Noul antrenor va avea aproape o lună la dispoziție. Acționarii sunt dispuși să investească, eu nu am avut acest noroc.
Am luat o decizie gândită, asumată. (n.r. nu te-a tentat să rămâi, dacă se investesc bani?) Dinamo are drumul lui, eu am drumul meu. Viitorul antrenor are toate resursele pentru a salva echipa de la retrogradare. Sper ca în iarnă să fie o perioadă de mercato mai bună și să se miște mai bine decât ne-am mișcat noi în vară. Situația a fost complicată. Când vorbeam jucătorilor de România și de Dinamo aveau semne de întrebare, pentru că știau ce se mai întâmplase aici. Am avut limitări și am încercat să aduc ce este mai bun în piață.
(n.r. poate fi Florin Bratu o variantă pentru Dinamo?) Poate fi oricine! Și, dacă mă întreabă conducătorii pe cine propun pentru postul de antrenor, nu o să spun nimic”, a declarat Ovidiu Burcă, în cadrul unei conferințe de presă.