În ultimii ani, Simona Halep a dominat tenisul mondial, fiind cea mai reprezentativă jucătoare a României. Anul acesta a fost extrem de greu pentru Simona Halep, o altă sportivă fiind jucătoarea momentului în tenisul din România.
Simona Halep a dominat tenisul mondial în ultimii ani, fiind reprezentanta principală a tenisului românesc. Aceste sezon a fost foarte greu pentru Simona, fiind măcinată de accidentări ea a ratat majoritatea turneelor importante.
În acest sezon, o altă sportivă din România a obținut performanțe uluitoare în tenisul mondial. Irina Bara (96 WTA la dublu) are un final de an uluitor, reușind împreună cu Ekaterine Gorgodze (69 WTA la dublu) să câștige nu mai puțin de patru turnee WTA la ultimele 5 turnee la care au participat.
În cadrul turneului de la Montevideo, Bara și Gorgodze au câștigat în două seturi finala jucată împotriva Carolinei Alves și Marinei Bassols, scor 6-4, 6-3. Pentru echipa româno-georgiană este al patrulea turneu câștigat în această toamnă. În urma succesului de la Montevideo, Irina Bara va urca pe locul 84 în clasamentul WTA de dublu, iar partenera sa, Ekaterine Gorgodze va ocupa, începând de luni, 22 noiembrie, locul 62 mondial.
În septembrie, la Karlsruhe, Irina Bara si Ekaterine Gorgodze au câştigat primul titlu împreună. În finala turneului WTA 125 din Germania, echipa româno-georgiană le-a învins pe Katarzyna Piter / Mayar Sherif, cu scorul de 6-3, 2-6, 10-7.
Pentru Bara și Gorgodze a urmat turneul Transylvania Open, unde au avut un parcurs excelent și s-au calificat în finală. Echipa româno-georgiană le-a învins în finala de la Cluj pe Aleksandra Krunic / Lesley Kerkhove, cu scorul de 4-6, 6-1, 11-9. Bara și Gorgodze au fost recompensate pentru victoria de la Cluj, cu 10.300 de dolari şi 280 de puncte WTA.
Marșul triumfal al echipei Bara / Gorgodze a continuat la turneul de la Buenos Aires, din luna noiembrie. Irina şi Ekaterine au câştigat finala tunreului din Argentina, în fața echipei Carle Maria Lourdes / Despina Papamichail, cu scorul 5-7, 7-5, 10-4.
Marius Comănescu, antrenorul Irinei Bara, a dezvăluit secretul din spatele succeselor perechii Bara/Gorgodze. Antrenorul susține că marele atu al celor două sportive este faptul că sunt prietene în afara terenului, lucru care a sudat și relațiile de joc dintre ele.
Ele fac o echipă foarte bună pentru că se înțeleg bine și în afara terenului și Irina joacă relaxată. Poate să facă diferența în momentele importante. Se completează, stângace, dreptace. Fizic, așa, când le vezi nu prea… Cred că intră întotdeauna adversarele crezând că o să fie un meci ușor și ele profită de surpriză.
Ambele sunt jucătoare mai mult decât de zgură decât de hard, dar m-au impresionat cum s-au completat una pe cealaltă. Când una trecea printr-o perioadă de joc mai slabă, cealaltă reușea să completeze. Cam așa funcționează un dublu bun”, a spus Marius Comănescu, la Digi Sport.