Nu se mai opresc problemele pentru fotbalul din Rusia. Decizie de ultimă oră luată de TAS

Gabriel-Alexandru Ioniță 15.03.2022, 19:10
Nu se mai opresc problemele pentru fotbalul din Rusia. Decizie de ultimă oră luată de TAS

Echipele din Rusia, atât cele de club, cât și naționalele, au fost suspendate de FIFA și UEFA din toate competițiile internaționale, ca urmare a războiului declanșat de Vladimir Putin asupra Ucrainei. Așa cum era de așteptat, Federația Rusă de Fotbal a contestat această decizie la TAS, însă nu a avut câștig de cauză.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins cererea rușilor de suspendare, măcar temporară, a sancțiunilor impuse de FIFA și UEFA. În prima fază, TAS a oferit doar o decizie pe formă. Iar, până la pronunțarea celei pe fond, Federația de la Moscova dorea ca sancțiunile să fie suspendate și echipele din Rusia să poată evolua în competițiile internaționale.

Rusia a primit un prim verdict nefavorabil din partea TAS

Judecătorii Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au considerat cererea neîntemeiată și au dispus menținerea sancțiunilor. Astfel că echipele rusește au în continuare interzis în competițiile internaționale.

Ceea ce înseamnă că Polonia, care trebuia să întâlnească Rusia la Moscova în semifinalele barajului de calificare la Campionatul Mondial din Qatar, se va califica automat în finala. Acolo, urmează să întâlnească învingătoarea dintre Suedia și Cehia.

În cadrul aceluiași comunicat, TAS a informat și că decizia pe fond în acest caz ar putea să fie anunțată până la finalul acestei săptămâni. Iar, cel mai probabil, va rămâne în vigoare ca echipele din Rusia să fie lăsate în afara competițiilor internaționale. Cel puțin până la încheierea agresiunii nejustificate inițiate de Vladimir Putin în Ucraina.

Rusia nu dorește doar eliminarea sancțiunilor, ci și să primească despăgubiri în urma acestora. Mai mult, Federația de la Moscova a cerut ca decizia în acest caz să se dea în regim de urgență, într-un timp cât mai scurt, pentru ca echipele rusești să poată reintra în timp util în competițiile internaționale în care erau implicate înainte de izbucnirea războiului.

Mircea Lucescu nu este de acord cu sancțiunile primite de sportivii ruși în această perioadă

Mai mulți oameni de fotbal din întreaga lume susțin că sportivii din Rusia nu ar trebui să sufere din cauza faptelor lui Vladimir Putin. Inclusiv Mircea Lucescu. Antrenorul lui Dinamo Kiev este de părere că sportul nu trebuie să aibă nicio legătură cu politica.

Sportul trebuie să ne unească, nu să facă jocurile politicii. Este același lucru ca și cultura. Trebuie să depășească acest plan. Am trăit războiul din 2014. Atunci am fost nevoiți să plecăm din Donețk și de atunci nu ne-am mai întors. Doi ani am jucat peste tot, dar niciodată acasă. Am crezut că s-a terminat așa. Dar uite că m-am înșelat”, a spus Mircea Lucescu, cel care a antrenat inclusiv în Rusia, pe Zenit St. Petersburg, într-un interviu acordat în presa din Italia.

Rusia sfidează întreaga lume după imaginile de duminică seară. Ce s-a putut întâmpla la un banal meci de hochei

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622