Cătălin Cîrjan a avut un discurs extrem de sincer după meciul cu CSA Steaua, unul dintre puținele în care a fost titular de când a ajuns la Rapid. Acesta s-a declarat dezamăgit că nu i se oferă mai multe șanse.
Adus cu mari speranțe de la Arsenal, sub formă de împrumut, aceasta fiind prima sa experiență în fotbalul profesionist, mijlocașul de 20 de ani a avut până acum mai degrabă statut de rezervă. În partida din cea de-a doua rundă a grupelor Cupei României a fost trimis pe teren din primul minut, iar imediat după fluierul final nu și-a putut ascunde dezamăgirea.
Reacția sa a vizat atât jocul echipei, care a plecat cu un singur punct de pe stadionul Ghencea, fără să-și creeze foarte multe ocazii clare de a înscrie, cât și situația sa. A recunoscut, însă, că nu a reușit să profite de șansa oferită.
În cele 11 apariții ale sale în tricoul alb-vișiniu, Cîrjan și-a trecut în cont doar o pasă decisivă. De asemenea, în 5 meciuri de campionat a fost lăsat de Cristiano Bergodi pe banca de rezerve.
„Suntem dezamăgiți, plecăm cu un punct de aici, părerea mea e că ne-am făcut singuri jocul greu, am intrat în jocul lor, am jucat mingi lungi, nu ne-am putut face jocul nostru și din păcate am luat doar un punct din această seară. Nu mă așteptam la așa ceva, dar asta e cariera de fotbalist, muncesc în fiecare zi, dau totul și încerc să fiu zilnic mai bun. Nu am discutat cu antrenorul, îmi fac treaba la antrenament cât de bine pot, încerc mereu să fiu mai bun. Nu pot spune de evoluția mea, suntem 11 pe teren, am încercat să dau tot ce am mai bun, nu a fost un joc pentru mine, s-a jucat cu mingi lungi, la bătaie, nu e un joc care mă caracterizează.
Nu se pune problema să fiu afectat psihic, muncesc zilnic, cum am spus, echipa nu a făcut un joc foarte bun în seara asta. Cu siguranță ni s-a dat șansa pentru a primi un loc în primul 11, din păcate nu am profitat de ea, vedem ce facem mai departe. Suntem foarte dezamăgiți, voiam să câștigăm și să păstrăm șanse mai multe de calificare, obiectivul e să batem CFR în meciul următor. Fiecare meci e important pentru mine, a fost o atmosferă frumoasă, fanii s-au auzit extraordinar și le mulțumim”, a declarat Cătălin Cîrjan.