Nu crede nici după ce a văzut anunțul oficial că se face! Moți, cuvinte care îi sperie pe dinamoviști în legătură cu noul stadion: “Să-l văd făcut, nu actele sau buldozerul”

Sorin Secli 21.03.2024, 20:31

Cosmin Moți, fost jucător al Dinamo și actual director tehnic al lui Ludogorets, are îndoieli cu privire la viitorul stadionului Dinamo, în ciuda recentei aprobări a Hotărârii de Guvern pentru demolarea și reconstrucția arenei.

Moți, care a participat la primul curs de directori sportivi al Federației Române de Fotbal, a subliniat necesitatea unei schimbări majore în fotbalul românesc.

Cosmin Moţi: „De când jucam eu se tot face stadionul ăsta”

Fostul jucător al celor de la Dinamo nu are încredere că noua arenă se va ridica. Hotărârea de Guvern a fost aprobată joi, 21 martie, pentru construcția Arena Multifuncțională „Dinamo”. Potrivit proiectului, valoarea totală a construcției complexului sportiv din Ștefan cel Mare se ridică la 854 573 400 lei. Durata totală a întregului proiect va fi de cel mult 45 de luni și va fi realizată de Compania Națională de Investiții. Arena Multifuncțională Dinamo va fi construită pe o suprafață de 66 551 metri pătrați.

„Speranța moare ultima. Vedem. Vreau să văd stadionul, nu actele sau buldozerul. Se face stadionul de când jucam eu acolo. Eu văd foarte mulți oameni care ar putea investi la Dinamo, dar trebuie să aibă în ce investi”, a spus Cosmin Moţi.

Cosmin Moți a vorbit, după prima sesiune din cadrul programului de Director Sportiv inițiat de Federația Română de Fotbal, despre una dintre cele mai mari probleme ale fotbalului românesc.

„Sunt cu un director sportiv de doi ani și jumătate dar, recunosc, sunt multe lucruri pe care nu le știam și le-am învățat aici. Lucrul cel mai important, în viitorul apropiat, îi auzeam pe colegi vorbind, este să-i facem pe patronii de fotbal să înțeleagă rolul unui director sportiv și să aibă încredere.

Se pot schimba lucrurile și în fotbal. Poate cineva o să se uite mai bine la modelul Rapidului, e cel mai bun din România. E o structură bine pusă la punct. Suntem foarte departe de ce se întâmplă în străinătate, dar nu este un lucru nou. Nu, momentan, nu m-am gândit să mă întorc în Liga 1”, a mai declarat Cosmin Moţi.

Cosmin Moți a jucat pentru Dinamo în perioada 2005-2012. A devenit erou al „câinilor” în 2014, după ce, în playoff-ul pentru intrarea în grupele UEFA Champions League a apărat două penalty-uri celor de la FCSB. Moți juca atunci pentru Ludogoreț.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622