”Nu am avut cine știe ce bani”. Ce salariu a avut de fapt Budescu la Petrolul

Ioan Valentin Oprea 01.08.2023, 17:34
”Nu am avut cine știe ce bani”. Ce salariu a avut de fapt Budescu la Petrolul

Constantin Budescu e deja istorie la Petrolul Ploieşti. După ce a avut o reacţie nervoasă la finalul meciului cu FC Voluntari şi l-a criticat pe antrenorul principal Florin Pârvu pentru schimbarea sa din startul celei de-a doua reprize, Budescu îşi va rezilia contractul cu „găzarii”.

Încă de la flash-interviu, veteranul în vârstă de 34 de ani a explicat că ia serios în calcul varianta de a o părăsi pe Petrolul. Declaraţiile sale nu au fost primite deloc bine de oficialii ploieşteni, iar cele două părţi au hotărât, de comun acord, să pună punct colaborării.

Acordul de reziliere nu a fost încă parafat, dar este doar o chestiune de ore până când totul va deveni oficial. Chiar dacă nu mai câştiga atât de bine ca în perioada în care evolua pentru FCSB sau în străinătate, Budescu avea totuşi un salariu decent la gruparea prahoveană. Potrivit jurnaliştilor de la Digi Sport, fotbalistul de 34 de ani era răsplătit lunar cu câte 7.000 de euro.

A plecat glonţ la vestiare

La scurt timp după ce a fost schimbat, în minutul 61, de Pârvu, Budescu s-a dus ţintă către vestiare. Iritat de această înlocuire, experimentatul fotbalist de 34 de ani a explicat, la flash-interviu, că nu mai putea fi de ajutor echipei şi avea nevoie de un duş pentru a se revigora.

Păi, nu mai aveam drept de joc, dacă m-a scos nu mai puteam intra. M-am dus la vestiare și m-am schimbat, pentru că era foarte cald, am transpirat și cam atât. Eram și supărat, m-a scos după 10 minute, dar e decizia lor, nu a mea”, a declarat, vizibil deranjat, Budescu.

Acesta a transmis conducerii că îşi doreşte să joace şi nu poate accepta să fie trecut pe banca de rezerve. Conform regulamentului în vigoare, Budescu are dreptul de a mai evolua în acest sezon doar pentru încă o formaţie. Rămas acum liber de contract, veteranul de 34 de ani va încerca, zilele viitoare, să îşi găsească un nou angajament în Superligă.

În repriza a doua, s-au făcut câteva schimbări și practic jocul nostru s-a cam dus. E și asta o variantă (n.r. plecarea), pentru că mie îmi place să joc fotbal și să stau unde oamenii sunt alături de mine, unde vor să mă ajute, nu unde sunt prima schimbare. Dacă nu ajut această echipă, probabil o să-mi văd de drumul meu. E începutul campionatului, n-am văzut probleme fizice la nimeni, de-abia începusem repriza a doua și încercam să atacăm”, a adăugat Budescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622